* Dacă, acum, citiţi textul ăsta, înseamnă că asteroidul de marţi a trecut prea departe de Pământ şi n-a făcut nici o brînză, că n-am avut parte de nici un Sfîrşit al Lumii, cît de mic, şi că am rămas pe cap cu toată panarama. Mai e o speranţă pe vineri, cînd va fi 11 a 11-a 2011, poate ceva-ceva la ora 11 şi 11. S-ar rezolva şi problema datoriilor suverane, şi disputa dintre Geoană şi Ponta, şi tradiţionalele războaie dintre Putere şi Opoziţie, chiar şi problema îngheţării pensiilor ar avea, astfel, un fel de rezolvare. Nu mai spun despre problema facturilor la întreţinere şi despre preţul gigacaloriei: am ajunge cu toţii într-o lume cu verdeaţă şi fără de întristare, unde nu mai sînt nici facturi, nici politicieni, nici bănci. Dar, dacă e să ne luăm după Gândul, se pare că nu vom avea parte nici măcar de o apocalipsă de calitate.
* Oricum, dacă ar fi picat, ieri, vreun meteorit, prea puţini şi-ar fi dat seama de el, fiindcă mai toţi românii erau cu mustu-n freză, pe motiv de cunoştinţe cu numele de botez Mihai sau Gavril (cu toate variantele, inclusiv Myky sau Găbişor). Este o sărbătoare cu mult specific naţional: scrie şi în România Liberă că, în acestă zi, e interzis să lucrezi sau să faci treabă prin casă. În plus, datina din moşi-strămoşi cere ca posesorii de ovine să facă o turtă şi să o arunce în ţarc: dacă va cădea cu faţa în sus, se vor naşte miei mulţi şi sănătoşi. Nu ştiu ce rezultate vor fi: bănuiesc că mulţi oieri au interpretat destul de personal tradiţia şi, în loc să facă o turtă, au înţeles că trebuie să se facă turtă.
* Adevărul a fost printre primele ziare care au anunţat decesul juridic al Elodiei Ghinescu. Adică sentinţa poate fi atacată în termen de 15 zile de oricine poate să demonstreze că Elodia nu-i moartă. Mi se pare nu ştiu cum să declari că, gata, e răposată oficial. Este ca şi cum ai decreta că a murit Mioriţa din baladă, Nastratin Hogea sau Păcală, atîta vreme cît ea a devenit, deja, nemuritoare ca Luceafărul, despre care s-au scris mai puţine poezii decît despre dînsa (de exemplu, 1, 2, 3, 4 şi 5). Urmaşii urmaşilor noştri vor da extemporale, la şcoală, din "Poemele Elodice" şi vor fi puşi să analizeze versurile "Elodia-i moartă / Şi totuşi trăieşte. / Din poze frivole / Suav ne zîmbeşte".
* Într-o lume înnebunită după fiţe şi trenduri, Jurnalul Naţional bagă un text cu şi despre meşterii care pun gresie şi faianţă, dar jurnalistic ar fi fost să se ceară şi măcar o părere a unui client păţit pe partea cu meseriaşii. Nu s-a pomenit nimic despre meşterul care taie o placă nouă de 50 / 50 de centimetri, pentru un ştraif de patru centimetri, despre cel care încarcă adeziv doar pe mijlocul plăcii, şi după aia, cînd calci pe colţuri, se sparge gresia, despre cei care uită distanţierele de plastic între plăci, cînd dau cu chit de rosturi, despre meseriaşul care nu bagă amorsă şi, după două luni, cade toată faianţa (mie mi-au căzut aşa trei metri pătraţi, în bucătărie!), despre zugravii buni la toate, nemulţumiţi de bani (după ce ţi-au golit zilnic frigiderul şi pivniţa), care, la plecare, îţi bagă într-o doză din perete un ou crud, găurit cu şurubelniţa, apoi dau cu var pe deasupra, să nu se vadă şi să nu ştii de unde vine putoarea… În fine, despre toţi meşterii care respectă un calendar paralel, plin de zile în care nu e voie să munceşti, că ia foc casa – de exemplu, de Sfîntul Foca, de Sfîntul Ilie, apoi de Pîrlii şi de Opîrlii etc. (vorbiţi cu un meseriaş, că sigur ştie mai multe). Sentimentele mele la adresa vrednicilor punători de gresie şi faianţă îşi păstrează aceeaşi prospeţime, fiindcă zilnic mă lovesc cu piciorul gol de un colţ de placă, ieşit în afară cu cîţiva milimetri
