Încet-încet, dar cît se poate de greu, ies la iveală documente despre ceea ce s-a întîmplat în decembrie 1989 la Timișoara și la București. Printre ele, ordinul dat de șeful Securității, Iulian Vlad, în 17 decembrie, de a fi „radical lichidate” protestele timișorenilor. Același Iulian Vlad care la 22 decembrie încerca să pară că nu mai poate de grija Revoluției. Printr-o sinistră ironie a sorții, Iulian Vlad avea să fie arestat la cererea expresă a lui Silviu Brucan, cel care în anii ’50 s-a aflat în fruntea „luptei” împotriva partidelor istorice și a liderilor lor.
După ce a ieșit din pușcărie, Iulian Vlad a pozat cît a mai trăit în apărător al Revoluției și a găsit ziariști care să-l creadă. La fel au făcut și Ion Coman și generalii Gușă, Chițac și Stănculescu cărora Ceaușescu le dăduse ordinul să pună capăt cu gloanțe manifestațiilor de la Timișoara. Despre ziare ce să mai zici? Pe 21 decembrie ’89 erau pline de condamnări ale „elementelor declasate” și ale „huliganilor” care provocau tulburări acolo. Aceleași ziare îi atacau și în dimineața de 22 decembrie pe manifestanții de la Timișoara și din București.
De-abia după fuga lui Ceaușescu cu elicopterul de pe acoperișul CC-ului au întors foaia. Unele și-au schimbat și numele. Ca și Televiziunea Română, care a devenit brusc „Liberă”, cu Teodor Brateș și cu prezentatorii care în urmă cu doar cîteva ore anunțau cu gravitate instituirea stării de urgență și sinuciderea „trădătorului Milea”. De liberă ce era, TVR nu i-a permis lui Corneliu Coposu să intre în direct. Și nu numai lui.
Căci după apariția de neuitat a lui Dinescu și a lui Caramitru, care au anunțat că Revoluția a învins, TVR a reînceput să facă politică, așteptînd să primească indicații de sus și făcînd pe eroina Revoluției,asaltată de teroriști și de reacționari. Dela TVR au pornit cele mai infame zvonuri, cele cu otrăvirea apelor și cu planurile teroriștilor de a gîtui libertatea Televiziunii, astfel încît slugile mediatice ale mult iubitului și stimatului să facă uitat că pînă în ultima clipă l-au susținut pe Ceaușescu. Și au reușit, în timp ce țara se umplea de revoluționari și de eroi de prin orașe unde singurele mitinguri de protest au fost cele de la cozile la alimentarele unde se aduseseră pui și unde cei care veniseră mai tîrziu se agitau ca să ajungă puii la toată lumea. Căci ceea ce urmat după fuga lui Ceaușescu și multe zile și luni mai tîrziu a fost diluarea cu program a Revoluției, venită dinspre cei ce apucaseră puterea la București și îi țineau pe tușă pe țărăniști, pe liberali și pe social-democrați, cîți mai erau. Asta în vreme ce desființata Securitate și subit dispărutul Partid Comunist treceau printr-un proces de metamorfozare onomastică, iar partidele istorice erau garnisite cu turnători manevrabili ai Securității, dintre care unii, ca Radu Vasile, au ocupat înalte funcții în stat. Iar alții au muncit pentru compromiterea din interior a partidelor istorice.
