Sînt ferm că convins că, dacă un nazist ar vedea însăilătura metalică de neam prost care sugrumă Piața Universității, ar mormăi pofticios "Mmm, ghetoul din Varșovia, vreau!" și ar începe să se frece de garduri ca Grivei de mobilă.
Nu, nu exagerez deloc. Privit din afară, versiunea 2013 a lui "Bucharest Christmas Market" pare un copil ieșit din imaginația sinistră a unui șef de lagăr după un act de autoerotism melancolic. E Auschwitz, doar cu "Arbeit macht frei" scris cu beculețe colorate deasupra intrării. E un Canal mai uman, unde nu trebuie să te mai ducă securiștii cu duba, ci vii singur, cu RATB-ul.
Da' interioru’, cum e interioru’?
E drept, interiorul e mult mai prietenos. Nu mai arată a lagăr, ci doar a împrejmuire populată cu barăci de lemn, înghesuite în ură proletară și destinate nefericiților care au trecut poarta. Deci clar nu e lagăr.
E, dacă vreți, un soi de parc tematic dedicat kitsch-ului în general și țigăniei românești în particular. De la brînză de Sibiu la ciocolată de casă și de la sarmale de viță la țuică de varză, viezure, mînz și moș, Piața Universității vă oferă tot. Mă rog, aproape tot. În mod inexplicabil, anul ăsta Primăria a uitat pe traseu tarabele cu hamsii. Poate că au vrut să-i sfideze pe tradiționaliștii care tăiau peștele de Crăciun. Poate că – deși e greu de crezut – au decis în final că nu e normal ca centrul Bucureștiului să miroasă ca un bordel unde un neamț cu gusturi proaste tocmai a scos niște euro din portofel.
Există, în schimb, tarabele cu porumb fiert. Asta așa, ca o aroganță făcută dușmanilor săi de moarte, cornetele cu semințe. De altfel, e și normal. E răzbunare. E la mintea oricărui om normal că tabăra cornetelor de semințe și-a avut epoca de glorie în timpul ultimului tîrg de carte.
Și, dacă spațiul nu era destul de înghesuit și așa, în mijlocul pieței tronează standul de călușei. Garantul memoriei și tradiției. Dacă te uiți bine, ești sigur că pe șeile jerpelite un criminalist priceput ar găsi amprentele bucilor unor părinți ai căror copii își plimbă acum nepoțeii prin tîrg. Și, dacă te uiți și mai bine, începi să te întrebi dacă nu sînt aceiași cai pe care au fugit în Transilvania vitejii lui Mircea după victoria de la Rovine. Te întrebi, la modul serios, dacă Mircea a mai ajuns călare în Țara Făgărașului sau doar a continuat, din reflex, să-și dea singur palme peste fund și să strige "Diii!".
Și totuși, doar două intrări?
Am trecut deja peste întrebări logice, de tip "De ce nu punem noi doar o mînă de tarabe, așa, mai răsfirate, în loc să le împingem una-n alta ca într-un carnaval al gherțoilor? De ce nu facem o chestie deschisă de bun-simț, unde lumea vine, se plimbă, nu se calcă în picioare, nu se înjură, ba chiar se simte bine?". Am ieșit din nou afară, curios dacă, pe lîngă intrarea dinspre stația de autobuz și aia diametral opusă, fenomenul logic a permis și altele. Uite că da. Există. Tot spre Universitate, închisă cu genul ăla de portiță penibilă de Mega Image și păzită de un badigard. Dau să intru. El parcă ar da să nu intru. "Nu se poate!" De ce? E o intrare virgină? E rezervată special pentru un sacrificiu monstruos la miezul nopții? "Deci pe-aici se iese, nu se intră, că altfel se face aglomerație!" Amice, ești idiot. Fără asta sînt două intrări, ai deja aglomerație. "Nu, e trei, că e și aia de la metrou." Și e deschisă? "Nu știu."
nicio vizualizare
