Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Romancierul care n-a uitat că a plecat de la proza scurtă

Zoom Romancierul care n-a uitat că a plecat de la proza scurtă

De povestirile lui Dan Lungu te îndrăgostești la prima vedere. Mie, cel puțin, așa mi s-a întîmplat pe vremea cînd D.L. era un tînăr autor de proză scurtă despre care începuse să se scrie tot mai de bine. Avea har de mare povestitor și o putere de observație sclipitoare. Lumea autohtonă a adolescenților de la balamaua dintre secole își găsise vocea!

La fel cum Mircea Nedelciu a fost cel care a decupat din peisajul anilor ’80 adolescenții altfel, cu ciudățeniile și cu limbajul lor, cu care își luau distanță de cenușiul acelei vremi, Dan Lungu a descoperit dinăuntru, cu vreo douăzeci de ani mai tîrziu, micul continent secret al adolescenților pe care nu-i înțelegea nimeni dintr-o lume care se schimba fără să știe încotro se îndreaptă. În anii ’80, textualistul Mircea Nedelciu trebuia să-și ia precauții de sociolog amator pentru a-și vedea povestirile publicate. Plus tehnicile „de insolitare a textului” care lăsau cenzura cu gura căscată, mutîndu-le cerberilor atenția de la conținut la formă. Cred că de-abia după ce tehnicile textualismului n-au mai fost atît de greu de priceput, povestirile lui Nedelciu au fost citite la adevărata lor valoare.

Spre norocul lui, Dan Lungu a început să publice după dispariția cenzurii. Astfel că tînărul sociolog profesionist și-a putut vedea de scris fără să aibă nevoie de metode de a fenta organele care păziseră literatura pînă în decembrie 1989 de accente critice nepermise. Adolescenților săi li se rupe de temerile părinților, care continuă să funcționeze după vechile coduri, cu spaimele aferente. Ei vor să vadă pe cont propriu cum e lumea și habar n-au că libertatea e „de aici pînă aici!”, după care e posibil să dai de dracul. De aceea, Dan Lungu preferă povestirile povestite la persoana întîi de personajele sale, într-un limbaj direct, de multe ori licențios, dar fără a apăsa mai mult decît e cazul pedala licențiozității. Aici e clar că sociologul deprins să ia interviuri adolescenților vine în ajutorul prozatorului, ajutîndu-l să nu cadă în așa-numitul „mizerabilism” al multora dintre tinerii prozatori care și-au epuizat poveștile, adeseori autobiografice, în volumul de debut. După care au început să se repete.

Dan Lungu, la fel ca bandeoniștii argentinieni, are un burduf larg pentru povestirile pe care le scrie. Un burduf în care încape o lume întreagă, despre care „vorbesc” adolescenții lui, așa cum nu se mai întîmplase niciodată pînă atunci în literatura română. În timp ce, de pildă, în proza scurtă a lui Nedelciu, un adolescent îi zice altuia despre „tovarășul tac-tu”, pentru a sugera că nu e de acord cu învățăturile părintești, în povestirile lui Dan Lungu, adolescenții par mai degrabă curioși să afle ce e în capul părinților, care le spun să nu facă diverse chestii, bizuindu-se pe nefericita lor experiență de viață, decît să le urmeze povețele.

Una dintre povestirile lui Dan Lungu apărute doar în acest volum antologic a fost publicată mai întîi în revista de proză scurtă Iocan. Asta se întîmpla pe vremea cînd Dan Lungu era o celebritate literară, iar Iocan era încă în perioada imediat următoare debutului, ca să zic așa. Fostul debutant, care e și azi înamorat de proza scurtă, ne-a trimis prompt o povestire pentru revista de povestiri, deși între timp devenise romancier cu cărți de succes, încît ar fi putut să refuze politicos Iocanul, zicînd că, de cînd a devenit romancier, nu mai scrie proză scurtă. Sau, ca să zic așa, pornind de la titlul volumului, proza scurtă contează enorm!

Dan Lungu, Părul contează enorm, prefață de Marius Chivu, Editura Polirom, 2019.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Șato falit

    21 ianuarie 2020

    Anul trecut, cam pe vremea asta, am intrat ca un domn într-o bancă, fluturîndu-mi hlamida gloriei, și am ieșit într-o jumătate de oră, ponosit ca un homles fără pensie și […]

  • Pe cale de dispariție

    21 ianuarie 2020

    Gîndacul croitor al stejarului a apărat Valea Oltului mai îndîrjit decît au făcut-o dacii lui Scorillo și ai lui Decebal. A oprit buldozerele, planul de fezabilitate și fondurile europene doar […]

  • Răul cel mai cinic

    21 ianuarie 2020

    A devenit extrem de plictisitoare, ba pe alocuri chiar enervantă, mantra asta cu alesul între răul cel mai mic și răul cel mai mare. Sunt din ce în ce mai […]

  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]