Cum poţi transforma în ficţiuni persoane în carne şi oase, şi, mai ales, cum poţi schimba, într-un roman, istoria cît se poate de recentă a României, aşa cum ai tu chef, fără să te poată acuza nimeni că falsifici întîmplările ţărişoarei? Există mai multe metode lejere. Scrii de pildă un roman cu cheie, în care botezi altfel persoanele în viaţă şi le amesteci cu morţii, pe care-i consemnezi cu nume şi prenume. Sau ticluieşti un roman memorialistic în care restabileşti adevărul atît de tare, că îl faci de nerecunoscut.
Dar dacă îţi faci curaj şi-ţi baţi singur cuie în tălpi încît nu să rescrii, ci să inventezi istoria? Adică dacă îţi dă prin cap să decizi că într-o ţară care nu şi-a dezminţit niciodată tradiţiile nepotismului, în anul 2000 a devenit preşedinte Dragoş Constantinescu, nu Ion Iliescu?
Şi dacă nu iei această decizie fiindcă vrei să scrii un roman în care faci jonglerii satirice de tip ce-ar fi fost dacă, ci pentru că te obligă nişte chestii, faţă de care o conspiraţie politică internaţională e un fleac? În România pe care o ştim s-au întîmplat şi se întîmplă, cum de asemenea bine ştim, suficiente lucruri misterioase care ne obligă la presupuneri şi scenarii ca să ni le putem explica. Să recunoaştem însă că, oricît de plauzibile ar fi ipotezele şi scenariile cu care încercăm să limpezim misterele cotidiene ale ţărişoarei, chiar dacă sîntem jurnalişti de investigaţie, ca Patrick André de Hillerin*, ni se pare că ne-a scăpat ceva, ca şi cum am trăi într-un S.F. zilnic. Dar dacă în loc să încercăm să deznodăm acest uriaş nod gordian al misterelor autohtone, îl tăiem, acceptînd că chiar trăim într-o realitate S.F. în care e posibil ca Dragoş Constantinescu să fi ajuns preşedintele României şi colonelul Truţulescu (îl mai ţineţi minte? Afacerea „Ţigareta”! Acolo apărea un tip în trening, cu un aer buimac-inofensiv. Despre el e vorba!) un personaj de o secretă anvergură?
P.A.H. ne bagă într-o asemenea Românie, pe care o tratează cît se poate de realist şi cu o seriozitate mai ceva ca definiţia pe care Bergson o dă umorului – du mécanique plaqué sur du vivant. Doar că după ce faci cîţiva paşi în romanul lui foileton, începi să te întrebi în care parte a umorului te afli – în aia cu du mécanique sau în cealaltă?
* Ziua Intendenței, de Patrick André de Hillerin, foileton în curs de publicare pe www.pah.ro
