Atunci cînd un grup nervos de cetățeni a decis să ia de guler niște instituții bancare pentru niște clauze contractuale care i-au făcut să exclame „Ne e și jenă să mai facem pîrnaie ca infractori!” pe frații Cămătaru, românii și-au susținut compatrioții belicoși făcîndu-se că plouă. Nu toți, e adevărat, dar era imposibil să mergi prin gloata comentariilor și să nu găsești lejer umbrela lui „Nu i-a obligat nimeni să semneze!”.
Atunci cînd francul elvețian a speriat în zborul său niște rațe rătăcite prin stratosferă și i-a strigat în trecere lui Felix Baumgartner „Fraiere, albii nu știu să sară”, cetățenii cu credite s-au uitat la traiectoria rămasă în urmă, începută cu gaura din portofel și terminată cu aia din acoperiș. Și apoi s-a auzit din nou foșnetul de umbrele.
Atunci cînd apar, din cînd în cînd, prin presă aceleași povești despre recuperatori care rup psihic degetele și picioarele datornicilor, dovada supremă de inteligență e gata să zvîcnească de pe buze: „Nu eu i-am obligat să fie săraci!”.
Atunci cînd au apărut bazele de date cu datornici și băncile le-au populat rapid cu toți fraierii care aveau cîțiva lei restanță, dar au decis că procedura de ștergere din aceeași bază trebuie să fie măcar imposibilă, dacă nu stupidă, greoaie și 100% la discreția instituției, norodul a comentat fericit: „E foarte bine, așa scăpăm de hoții care devalizează”. Același norod care a continuat să voteze aceiași oameni, din aceleași partide.
Atunci cînd Bancorex…
Atunci cînd Caritas, Gerald, Delphin…
Atunci cînd.
Cred că, după atîtea exemple, putem conchide liniștiți că, deși românii par echivalentul vag mai îmbrăcat al băștinașilor prostiți să-și vîndă pămîntul pe mărgele, sîntem, de fapt, o țară de experți financiari. Că de aia rulează în ură reclamele la Kruk și Provident pe televiziuni. Să ne aducă aminte cît de deștepți sîntem.
Păcat că un studiu internațional ne plasează printre cei mai proști din curtea școlii financiare. Dacă întrebi care e diferența dintre un card de credit și unul de cont curent, jumătate dintre români vor spune sapiențial „Nu știu”. Restul probabil se vor plînge că și-au blocat cardul de sănătate în bancomat sau vor explica doct că au făcut un plin și le-au golit pe amîndouă.
Bine că studiul n-a întrebat ce e DAE. Sigur dădeau peste un samsar de mașini, gata să explice că „da, are DAE, are și climatronică, s-a plimbat cu ea o bătrînică în Germania”.
Să mai adăugăm că, prin iunie, reușeam să cucerim un nou vîrf în materie de datorii și datornici? 700.000 de cetățeni, vreo 11 miliarde? Să trecem peste. Asta a fost demult, acum cîteva luni, de-atunci lumea s-a întors falită din vacanță, deci sigur s-au rezolvat toate problemele. În plus, trebuie să fim optimiști: elevii se înscriu bucuroși la opționalul de educație financiară. Și îl urmează un an întreg, fie în clasa a III-a, fie într-a IV-a. Deci s-au rezolvat toate problemele.
Ideea ca liceele să-și implice elevii în programe de educație financiară online ar fi frumoasă dacă n-ar fi, în sine, absolut umilitoare.
Avem 25 de ani de cînd bancile, ratele, comisioanele și toți ceilalți termeni și-au înfipt dinții în finanțele românilor.
E probabil mult prea devreme să-i învățăm pe viitorii posesori de credite cum se calculează o rată, cum se face un buget, care sînt drepturile lor în relațiile contractuale și, în general, cum să nu mai fie proști făcuți grămadă cînd intră într-un sediu de bancă.
E probabil mult prea complicat să faci un curs de un an-doi de-a lungul căruia niște viitori cetățeni (momentan liceeni) să priceapă cum funcționează sistemul financiar și de ce lor le va crește rata cînd scade indicele Euribor.
E probabil mult prea absurd să tai din orele de integrale și derivate și să le înlocuiești cu informații și exerciții care se vor dovedi utile în viață. Nu uitați, școala nu e pregătire pentru viață, școala e pentru cultura generală.
Așa că, pînă atunci, am putea recurge și la o soluție de compromis. Am putea introduce noțiuni elementare de educație financiară de-a lungul celor 13 ani de religie pe care îi asigură școala românească, fie că vreți, fie că nu. Ar începe frumos cu „De ce cutia milei e cea mai bună pușculiță” în clasele primare și s-ar termina, pe la liceu, cu lecții avansate, de tip „Economia României s-ar redresa instantaneu dacă s-ar introduce din nou dijma, robota și zeciuiala”.
15 vizualizări
Știi ce e și mai trist? Ca e adevarat.