Românul nu mai poate străbate de păcate inventate

Săptămâna trecută s-a râs mult pe Internet pe seama unei liste cu 193 de păcate, publicată, tot online, de biserica Sfânta Treime Ghencea, pe propriul site –www.sfantatreimeghencea.ro. Bine că nu acceptau comentarii la așa-numitul “Îndreptar pentru spovedanie – Lista de păcate”, căci ar fi bătut recordul la numărul de hater-i pe pixel. Oricum, am observat că pe site-urile ortodoxe nu se aplică reciprocitatea creștină. Adică fanaticii religioși urlă ca din gură de șarpe dacă nu-i lași să comenteze pe site-ul, blog-ul sau contul tău de Facebook, însă ei nu-ți acordă acest drept, considerând că și-ar băga diavolul în casa virtuală.

Subiectul a fost preluat din online de către televiziuni, care n-au fost deloc blânde cu păcatele de pe-acolo și mai mult ca sigur n-am fost eu singurul ziarist care a încercat să stea de vorbă cu cineva de la biserica respectivă. Din nefericire, am reușit să vorbesc doar cu o respectabilă doamnă care vinde lumânări și care, cu generozitate, mi-a oferit numele parohului, părintele Ion Grădincea. Acesta, însă, mai atent la cele lumești, probabil că a văzut că biserica sa și păcatele înșirate pe site au devenit subiect de presă, așa că n-a prea răspuns la numerele pe care nu le cunoaște. “N-a prea” în sensul că n-a răspuns deloc. Acum, dacă încercați să accesați link-ul la care se găsea lista păcatelor, pagina nu mai există. Cineva, cumva, s-o fi prins de ridicol și o fi alertat preoțimea, care s-a grăbit să-și șteargă urmele. Dar știți cum e, pe Internet urmele dispar greu. Cu atât mai mult dacă, prevăzător, ai făcut o captură de ecran și ai copiat și lista. (N.R. Stimaţi păcătoşi, click aici pentru lista)

Am putea împărți cele 193 de păcate imaginate de preoții de la Sfânta Treime Ghencea în câteva categorii mari: variațiuni explicative la păcatele capitale, adaptări moderne ale păcatelor capitale, aberații, aberații pure, delir medieval. Și, poate, ar mai fi.

Nu are rost să ne aplecăm asupra acelor păcate care repetă cu alte cuvinte cele zece porunci. Să nu ucizi e destul de clar, așa că nu are sens să-l spargi în 10-20 de sub-păcate, explicând că nu e bine să ucizi copii sau bătrâni, că nu e voie să ucizi cu mâna, cu pistolul sau cu cuțitul. Uciderea aproapelui e uciderea aproapelui, n-are grade ca în Codul Penal, nu e din culpă, cu premeditare sau din imprudență. Nu în biserică. Poate unele dintre detalierile preoților de la Sfânta Treime Ghencea își au rostul, căci omul care le trece pragul este, probabil, sub nivelul celui de acum 10.000 de ani și nu pricepe generalizările. Lui trebuie să-i dai mură-n gură. E valabil și la altele dintre poruncile din Decalog, care sunt luate și întoarse pe toate fețele, doar-doar or pricepe oile din subordine despre ce e vorba. Astea au fost variațiunile și adaptările moderne. Aberațiile sunt cele în care, încercând, iarăși, să detalieze învățătura bisericească, contemporanii noștri de la biserica din Ghencea o iau frumos pe câmpii, fără să dea semne că ar vrea să mai revină. Aberațiile pure sunt născute din prea multă abstinență, combinată cu acel procedeu autoerotic despre care se spune că ar duce la orbire. Altfel nu ne explicăm cum poate fi interpretată Biblia atât de abuziv, încât soții să n-aibă voie să se împreuneze decât marțea și joia, și atunci, doar o singură dată pe zi. Păcatele 88, 89, 94, 95 și 101 sunt destul de clare în această privință, coana preoteasă fiind probabil genul posedat de migrene: “88. N-am păstrat curăție cu soțul (soția): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii și al ciclului lunar; 40 de zile după naștere. 89. N-am păstrat curăție cu soțul (soția) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei. 94. M-am împreunat cu soțul (soția) de mai multe ori în 24 de ore. 95. M-am împreunat cu soțul (soția) în diferite poziții, ca animalele. 101. Am pipăit alt trup pentru a simți și provoca plăceri de desfrâu”. În zona asta mai sunt minimum 25 de păcate, dar le veți putea găsi pe Internet, pe pagina noastră, la finalul articolului, pe toate. În zona aberațiilor pure mai intră un păcat care, probabil, este împrumutat de la alte popoare: “117. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am și îmbolnăvit”. Asta sigur nu este de inspirație românească și nici nu se adresează respectabililor enoriași ai parohiei Sfânta Treime Ghencea, căci cei care au timp să vină la biserică înarmați cu lista asta de 193 de păcate sigur nu se lăcomesc la muncă.

Ar mai fi categoria păcatelor de inspirație medievală, pe care nu credeam că le vom găsi înfierate în secolul XXI. Preoții de la Sfânta Treime Ghencea îi văd în iad pe cei care trăiesc în concubinaj. Le văd în iad pe femeile care se rujează, poartă cercei și inele sau pantofi cu toc. Tot în iad este și locul celor care folosesc anticoncepționale, spermicide, sterilet, prezervative sau diafragme. Cei care nu tămâiază și nu stropesc în casă cu aghiazmă cel puțin o dată pe lună merită să ajungă în cazanele diavolului. Cei care au furat și nu fac milostenie bisericii sunt, iarăși, păcătoși. Ba chiar și femeile care pierd sarcina fără vina lor sunt, în ochii preoților de la Sfânta Treime Ghencea, păcătoase. Cei care scapă anafura pe jos nu vor ajunge în veci în rai, dar asta nu e nimic pe lângă păcatul 172, o întoarcere în negura istoriei, a intoleranței, rasismului și tâmpeniei profunde: “M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.”. Să ne ferească Dumnezeu de frații noștri români ortodocși care strică puritatea rasei. Dar și mai bine să ne ferească cineva de tâmpiți, care, în sutană sau nu, n-au înțeles nimic din ultimii 2.000 de ani.