Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ROMULUS BUCUR:„Uneori, în viață nu există a doua șansă”

Zoom ROMULUS BUCUR:„Uneori, în viață nu există a doua șansă”

Deșimulte dintre răspunsurile lui de aici începcu „nu”, Romulus Bucur, universitar la „Transilvania” din Brașov, poet, eseist și vechi practicant de arte marțiale, trăiește sub semnul unui „da” cît se poate de tenace. Mai ales că acest „da” trebuie să învingă un pesimism aproape la fel de tenace.

 Cristian Teodorescu: Cînd te mai duci în China?

Romulus Bucur: Cînd pot. Cînd se poate. Deși acum am niște îndoieli cît țara pe care tocmai ai numit-o…Deci: cînd am fost ultima dată, acum doi ani, am fost prevenit că fără smartphone nu prea am ce căuta acolo. Obiectul respectiv era unul cu care nu eram, din principiu, prieten, în primul rînd pentru că nu sînt prieten nici cu trackpad-ul laptop-ului – am nevoie de mouse, nu mă bazez pe degete. Așa că am primit împrumut vechiul smartphone al colegei cu care am plecat în China. Degeaba. Mi-am făcut cont de WeChat, tot la sfatul ei (ea a petrecut un an acolo, predînd româna), și mi-a luat cum 45 de minute să încerc să introduc user name-ul și parola, cu degetul. După care am cedat, și tot timpul șederii mele acolo am fost la mîna ei (ea avînd, altfel, treabă, predare, pregătirea orelor etc.). Asta însemna să țin laptop-ul deschis pe Skype, așteptînd mesaje de la ea (locuri și ore de întîlnire în primul rînd). Apoi, la restaurant, se putea plăti teoretic cu telefonul (scanare de cod QR), la fel la metrou sau în autobuz. Tot teoretic, în magazinele mai mari se putea plăti cu cardul. Teoretic. Practic, norocul meu a fost că am găsit o bancă unde bancomatele se înțelegeau cu cardul meu, deci puteam scoate bani.Între timp, am smartphone, mă descurc onorabil cu el, mai întîi ajutîndu-mă cu un stilus, acum și cu degetele, dar a trebuit să-mi dezinstalez WeChat, care nu mai poate fi configurat din România (cel puțin așa mi s-a zis). Deci, lăsînd la o parte celelalte, nu puține, posibile inconveniente, un nou drum în China ar fi o adevărată aventură.

C.T.: Ca sinolog ce ești–ești?–, dar și ca informat cititor al scriitorilor chinezi care nu cîntă în struna partidului, ce crezi despre acuzațiile că chinezii ar fi produs coronavirusul?

R.B.: Sinolog? Să fim serioși! Sînt în stare să spun cîteva propoziții, bazîndu-mă pe bunăvoința interlocutorului ca să le și înțeleagă, (re)cunosc cîteva zeci de semne… Altfel, da, am citit o mulțime de cărți, în română și în diverse limbi europene, dar asta aș zice că nu se pune. L-aș putea cita pe e.e. cummings, cu poezia în care un vorbitor agramat și agresiv (sau invers) promite să-i țivilizeze pe ticăloșii ăia mici și gălbejiți. Sau pe Mark Twain, care, într-o povestire, zice că locuitorii Californiei au un atît de înnăscut simț al dreptății încît, de fiecare dată cînd se produce o crimă misterioasă, exclamă Chiar dacă se prăbușește cerul, trebuie să se facă dreptate!, continuînd și se duc întins să spînzure vreun chinez. Traducînd în vocabularul nostru actual, țap ispășitor, vinovați de serviciu, xenofobie, rasism. Sînt atîtea lucruri pe care nu le cunoaștem în povestea asta, și teoriile conspirației sînt doar un substitut comod. Sau o la fel de comodă confirmare a unor prejudecăți deja înrădăcinate.

C.T.: Dar despre liliecii comestibili?

R.B.: Habar n-am. O mulțime de animale/plante sînt comestibile. Într-un regulament militar, la partea legată de supraviețuire, scrie că toate păsările sînt comestibile (contrar proverbului binecunoscut). Că, înainte de a prepara șerpii, aceștia trebuie decapitați. Pe timpuri, un prieten, militar, îmi povestea că, într-un exercițiu de supraviețuire, ajunsese să mănînce rîme trase pe băț și perpelite la chibrit. Deci? Într-o țară cu o populație foarte mare, cu probleme alimentare serioase de-a lungul istoriei, cred că putem vorbi de adaptare, în primul rînd. Care, eventual, s-a transformat în rafinament, unul pe care nu-l putem întotdeauna înțelege și aprecia. Din partea cealaltă, și lor li se pare ciudat să mîncăm, de pildă, produse lactate.

C.T.: Ce zice înțeleptul chinez mai din vechime despre asemenea vremuri de restriște, că ei au tot trecut prin ele?

R.B.: Nu știu. Presupun doar că ar încerca să-și dea seama ce lecție are de învățat din asta. Dar tot așa ar proceda orice înțelept, din orice loc și orice timp. Altfel, ne facem rost de o masă de lemn, fără cuie, și-l întrebăm. Sau luăm o carte care-i consemnează zisele, prin definiție înțelepte, chiar dacă, de cele mai multe ori, e vorba de consemnări ale discipolilor, reținute mai bine sau mai rău, interpretate după puterile celor care le-au scris, recopiate și adnotate, ajustate, reinterpretate generații la rînd. Putem citi și putem vedea ce se aplică. E un pic mai ușor decît cu profețiile lui Nostradamus.

C.T.: Cum ți-a fost cu orele de la distanță cu studenții?

R.B.: Normal. Cît de normal se poate în împrejurările de față. Avem infrastructura de zece ani, de cinci e funcțională și o folosim pentru învățămîntul la distanță.Mulți dintre noi (cei care predăm și acolo) sîntem pregătiți pentru asta; din anul universitar trecut, oricum aveam deja catalog electronic, deci, în teorie, am putut trece online de azi pe mîine. În treacăt, în celălalt an universitar, 2018-2019, ni s-a recomandat să ne punem cursurile pe platforma online și să ne jucăm puțin cu ele, să vedem cum merge. Eu am făcut-o, și le-am avut pregătite. În practică, a fost un pic mai dificil – rețeaua a fost suprasolicitată, s-au mai cumpărat echipamente, dar pînă la urmă a funcționat. La nivel uman e deja altă poveste; cuvîntul-cheie e frustrant. Și pentru profesori, și pentru studenți. Webcam-ul meu funcționează. La ei, mai puțin. Și chiar dacă ar funcționa, o grupă de seminar are între douăzeci și treizeci de studenți. Unde-i spațiul fizic pe care să le vizualizez în timp real toate ecranele? Microfonul funcționa. Lamine. La ei, cînd cum, nu știu dacă din motive tehnice sau din cine știe ce alte cauze. Deci, chat, cam ca pe orice program de Messenger. Plus teme de casă, unele postate online, altele trimise pe mail. Și dacă ai norocul să dai peste niște studenți conștiincioși, care, din cele două teme obligatorii, le fac pe toate șapte, te trezești cu 480 (nu mai scriu și în litere) de lucrări (scurte, e drept) de corectat. La o singură disciplină. Nu mai spun cîte discipline și grupe am avut, că la anii mai mari deja își învățaseră lecția și nu au făcut exces de zel, dar tot am avut de lucru mult mai mult decît în varianta normală.

C.T.: În perioada asta te-au ajutat cu ceva artele marțiale în care te antrenezi de cînd te știu?

R.B.: Nu știu. Probabil că da. Dacă am învățat ceva de acolo, apoi acel lucru e răbdarea. În rest, a fost interesant. Adică frustrant: la sală nu s-a mai putut merge, mi-am plătit cursurile online, dar una e să te uiți la ele pe ecran și alta să faci slalom printre mobile și, în cazul meu, teancuri de cărți împrăștiate cam peste tot. În august, o exersare în parc, cu distanțare și tot tacîmul, dar tot nu e OK. M-am bucurat că vecinul de la parter nu-și mai ține bicicleta legată de balustradă în casa scărilor, așa că am avut un pic de loc de exersare.Nucă l-aș fi folosit eu excesiv de mult…

C.T.: Văd că lira îți funcționează bine în acest lung anotimp al pandemiei. Coincidență, provocare?

R.B.: Da. Amîndouă. Mă apucasem toamna trecută de un proiect, care, pe la mijlocul lui octombrie, începutul lui noiembrie, se desfăcuse în două. Adică m-am trezit cu două volume în cap (și în calculator), din care aveam cîteva piese pentru fiecare, cu planul de a-l publica primul pe cel pe care îl termin mai întîi. Apoi a venit pandemia și m-am trezit cu chef de scris. Sau cu necesitatea de a scrie, nu știu. Am terminat deja o carte, e în editură, acum am trecut la cealaltă. Care nu știu cu cît elan se va scrie. Dar se va scrie cumva.

C.T.: Îndrăzneala prostului e curaj, cum crede el?

R.B.: Putem să-i spunem și inconștiență. Sau iresponsabilitate. Pe de o parte, n-o să mi se întîmple tocmai mie. Pe de alta, întotdeauna altcineva e de vină pentru tot ceea ce pățesc. Și modul ăsta de a gîndi mi se pare indus de o societate (i-am dedicat o odeletă în precedenta mea carte de poezii) care are tot interesul să infantilizeze publicul. Să provoace dorințe irezistibile, pe baza recompenselor imediate și prin escamotarea tuturor inconvenientelor posibile. Vorba cîntecului, I want it all and I want it now. Cred că o bună educație ar fi un curs scurt de dezamorsare de instalații explozive, cu o scurtă perioadă de practică după aia. O lecție pe tema că, uneori, în viață nu există a doua șansă.

C.T.: Prudența e fata fricii?

R.B.: În termeni de relații familiale, aș zice că mai degrabă e mama înțelepciunii. Din ce am mai citit, frica e normală, doar că sînt situații în care trebuie să ne-o dominăm și să acționăm cum trebuie. Cum se cere, cum se așteaptă din partea noastră, ca oameni care se străduiesc să trăiască la nivelul unor principii asumate. Aș zice că e vorba de o echilibrare, o cumpănire a emoționalului și a raționalului. Ne asumăm niște riscuri, dar nu le căutăm cu orice preț, ba chiar, pe cît posibil, le evităm.

C.T.: Cît te-a schimbat pandemia, dacă te-a schimbat?

R.B.: Nu știu. Aș zice că deloc sau aproape, dar aici ar trebui întrebați cei din jurul meu. În orice caz, mă simt mai puțin terorizat decît, să zicem, se simțeau cei din perioada morții negre. Sau a ciumei lui Caragea. În ceea ce privește gripa spaniolă, habar n-am. Decît că una din victime a fost Apollinaire, cînd în sfîrșit părea că lucrurile se așezaseră cît de cît în viața lui. Ce-o fi o fi.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]

  • Cocalarul războinic s-a retras strategic

    20 octombrie 2020

    Țineți minte cum, pe 31 decembrie, Marcel Vela, un neica-nimeni până atunci, în ochii publicului național, sărea direct la gâtul lui Raed Arafat, începând un război din care, de fapt, […]

  • Epoca neaveniților

    13 octombrie 2020

    ,,Credința zugrăvește icoanele-n biserici” – acest vers eminescian, ce definește puterea izbăvitoare a credinței capabile să înalțe arta mai presus de pensula zugravului, ar trebui scrijelit pe zidurile instituțiilor de […]

  • Zuckerman și românii

    13 octombrie 2020

    America ne iubește. Ne face autostradă și cale ferată de la Marea Neagră la Marea Baltică, ne scoate din ghearele 5G-ului chinezesc, ne rezolvă reactoarele de la Cernavodă. Ne dă […]