Din week-end, de cînd a dat frigul, aţi umblat prin locuri aglomerate? Dacă da, aţi simţit ceva anume? Nu la enervare mă refer, că e tot anul, ci la un miros anume! Nu la damful de transpiraţie mă refer, că şi ăla e tot anul, ci la unul de sezon, care marchează primul frig al toamnei. Nooo, nici la cel de ţuică fiartă, că aia se poate bea chiar şi vara, pe plajă!
E un miros care face să pălească parfumurile de 60 de euro, aroma gumei de mestecat, izul de şaormă cu bere, putoarea pîrţurilor anonime, trase în mulţime, sau lacrimogenele din sconcşii blănoşi şi umezi, aflaţi sub axilele unor compatrioţi. L-aţi recunoscut? E el, mirosul de naftalină, din hainele groase ale românilor! Am intrat într-un taxi şi trăsnea; şoferul s-a scuzat: „N-am dat cu nimic, s-a luat de la baba care a fost înainte!“, iar acum îmi put şi mie spatele unei geci din piele şi fundul unei perechi de jeans. Cred că aşa se transmite de la om la om, ca pesta!
