E bine să existe opoziție în România, ca să aibă cine să plătească presa și „pe invers“.
Caz concret: dacă PSD era în opoziție, jumătate din presă îl toca oră de oră pe Bode cu plagiatul. Amintiți-vă cazul Vlad Voiculescu – nici nu mai știm clar pe ce motiv îl „ucideau“ în fiecare minut la Antene, spre exemplu.
În România nu se mai pune problema unei societăți care tinde spre un ideal – cum e presa liberă –, trebuie să abandonăm asta și să ne axăm pe chestii realizabile totuși: o presă partizană împărțită cât de cât egal între Putere și Opoziție, plătită cu nesimțire de partide din banii luați de la buget. O presă de scursuri care mârâie și ling pe bani, cu contract, niște mercenari bine echipați, dedicați unui partid sau altuia. Tot ar fi bine față de ceea ce există acum.
Mă gândeam că ar fi mișto ca politica să arunce înapoi peste gard, în curtea presei, cadavrele cu limbi lungi pe care le-a împrumutat. Să luăm exemplul lui Mănăstire, sau exemplul lui Rareș Bogdan. Să-i trimită dracului înapoi, să organizeze puțin haznaua, să scrie pe pereți cu rahat principiile care i-au ghidat în viață și să rămânem cu alea.
Superbă scena: Mănăstire beat, deci mai confuz decât e în viața de zi cu zi, intră într-un restaurant cu peneliști și începe să-i ia la carici: Pe tine te arestez, pe tine te schingiuiesc, pe tine te bat, pe tine te violez… Aa, bleah, tu ești o târâtură pesedistă, cu tine probabil voi fi prieten!
E așa frumos ce se întâmplă în acest dezastru generalizat, că nici nu știi dacă e potrivit să mai pui problema binelui.
