La o întîlnire cu cititorii din Constanța, prin 1991, iarna, invită revista Tomis poeți, prozatori și critici de prin toată țara și de toate vîrstele. Unii dintre invitați se cunoșteau între ei, și-i recunoșteau și constănțenii. Debutanții, săracii, cam opăriți că nu-i știa lumea. Unul dintre ei, un tînăr poet, avea o mîndrețe de cojoc alb, moldovenesc, încît, în loc de nume, i se spunea Ăla cu Cojocul.
Nu ningea, dar bătea un vînt criminal. Întîlnirea, într-un local nou de pe malul mării, lîngă portul pentru ambarcațiuni mici. Înăuntru nu era frig, dar nici cald nu se făcuse, în ciuda aerotermelor care fuseseră puse la treabă cu vreo oră, două înainte. Încep recitări, discuții literare, certuri politice, bîrfe postrevoluționare. În plus, mîncare multă și băuturi de toate felurile. Pe la vreo 11 noaptea se termină întîlnirea, care ținuse vreo cinci ore. Localnicii s-au dus acasă, invitații la un hotel din centru. Vîntul se întărîtase, dar unul dintre invitați zice: să facem o plimbare pînă la hotel! Cînd să trecem pe lîngă statuia lui Ovidiu, în toga lui subțirică, Ăla cu Cojocul spune că el nu-l poate lăsa pe Marele Exilat în bătaia vîntului pontic. Și se apropie hotărît de soclu, scoțîndu-și cojocul. La doar un an de la Revoluție, ideea nu suna rău. Ce înseamnă poetul debutant!… Totuși, generosului confrate al lui Ovidiu i-ar fi trebuit o scară, căci nu se îndemna nimeni să-l ajute. Și cum ne tăia vîntul, un scriitor localnic îi spune Ăluia cu Cojocul să-l lase pe Ovidiu în situația lui. „Eu simt că-i e frig!”, strigă debutantul. Îi răspunde o voce, nu se știe a cui, poate chiar a poetului de pe soclu: „Gata, mă, îmbracă-te, că ți-ai făcut numărul”.
Bune amintirile astea de scriitor. Eu unul, le savurez.