Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Să ne privim chiorîş în ochi

Zoom Să ne privim chiorîş în ochi

Din cauza lui Traian Băsescu m-am stricat sau m-am răcit cu prieteni care continuă să-l susţină, în timp ce eu regret că am făcut-o. Mi se scoate azi pe ochi că am fost angajatul lui SOV şi că, deci, m-am lăsat manipulat de el. Or la alegerile prezidenţiale, l-am susţinut pe Traian Băsescu, chiar şi atunci cînd o parte dintre trupeţii lui de campanie credeau că l-a înfrînt Geoană. Ca angajat al lui SOV am susţinut şi pe blog şi la Realitatea tv, în noaptea alegerilor că Băsescu va cîştiga alegerile, în ciuda sondajelor de opinie care-l dădeau cîştigător pe Geoană. 

Ulterior, realesul m-a dezamăgit din ce în ce mai mult, ceea ce m-a făcut nu numai să-mi pară rău că l-am votat, dar să mă şi simt vinovat din cauza asta. Recunosc însă că nu voi regreta niciodată că nu l-am votat pe Mircea Geoană. 

Dar, cum ziceam, din cauza lui Băsescu văd că unii dintre prietenii mei alături de care am traversat deşertul ceauşist şi democraţia originală a lui Ion Iliescu se uită azi chiorîş la mine. Dar dacă aş începe şi eu să mă uit chiorîş la ei fiindcă sînt susţinătorii unui tip care se agaţă de putere cu orice preţ? Sau pentru că încearcă să-i treacă cu vederea „derapaje” după părerea mea impardonabile pentru un şef de stat responsabil? Sau pentru că personajul pe care ei îl susţin a ajuns să reacţioneze la criticile unuia dintre foştii săi consilieri cu ameninţări de şantaj?  Să-mi dea voie prietenii care se miră că eu nu-l mai susţin pe Traian Băsescu să mă contrarieze şi ei fiindcă se lasă păcăliţi de el în continuare.

6 comentarii

  1. #1

    am putea fi prieteni, am acelasi profil cu ei

  2. #2

    Aşa e: natura profund conflictogenă a lui Băsescu a dus şi în cazul meu la discuţii pe un ton nepotrivit cu prietenii mei care i-au rămas PARTIZANI, căci nu găsesc alt cuvânt mai rezonabil, de tipul susţinători, etc.

  3. #3

    Nu inteleg ce e ste comic in articolul dvs ?Dor titlul ,dar avand in vedere ca face referire la un defect fizic …nu prea e comic.TOTUSI ,PE CINE SANTEAZA bASESCU ?Poate reusiti sa scrieti ceva comic ……….

  4. #4

    Domnilor, va compatimesc ca nu va straduiti sa fiti cat mai “basescieni”. Na, ca m-am molipsit de la doctrinarul Sever Cotoi, care ne batea obrazul ca nu stim sa fim basescieni si s- luat dupa el si mascariciul Todita Paleologul care ne fericea de ce pleasca ne-a cazut din cer. Asa pleasca sa aiba el si prietinii Prostapievici, Tristmaneaua si TRU.

  5. #5

    Cind eram tinar, erau la facultatea de medicina ( eu am facut farmacie) doua personaje foarte simpatice Carli Marcu care se uita cracanat si D-l Bilbiie( pe vremea aceea sef de lucrari,am facut si noi microbiologie cu el). Carli Marcu era mai mare in grad si de cite ori se intilneau pe cosridor se izbea intentionat de d-l Bilbiiie.Acesta contrariat- domnule profesor de ce nu va uitati pe unde mergeti?- da dar tu de ce num mergi pe unde te uiti?(Bilbiie se uita cu un ochi inainte iar cu celalalt intrtetaia calea primului.Acum aceste amintiri imi stirnesc o imensa duiosie. Nici unul din ei nu cred ca mai e printre noi. O zi buna !

  6. #6

    Apropos de Realitatea, ceva proaspat si porno, mesajul ministrului tuturor romanilor prin gura tuturor romanilor: http://www.realitatea.net/borb-ly-lehets-ges-hogy-felf-ggesztik-a-z-ldigazolv-nyos-tranzakci-inkat-h-tf-n-megtudjuk_865129.html
    Ce ziceati de Basescu?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]