Trebuie să fii cel puţin ciudat ca să scrii un asemenea roman* Sau să afli din familie poveşti infernale care te urmăresc apoi toată viaţa. Finlandeza Sofi Oksanen e şi ciudată, şi a fost şi victima unor asemenea poveşti cu care mama ei a venit din Estonia sovietică.
Torturi, deportări, trădări şi o nemărginită cruzime a celor care vor să supravieţuiască în timpul ocupaţiei ruseşti şi a comunizării forţate a ţării care devine republică sovietică. Iar după ce Estonia devine independentă, alt val de cruzimi, de astă dată discrete, săvîrşite de kaghebişti rămaşi fără slujbă, care se apucă de proxenetism. Romanul începe straniu, cu însemnarea unui ţăran estonian, Hans, care în 1949 scrie „Trăiască Estonia liberă!“ şi se întreabă unde sînt englezii şi americanii. Întrebare pe care şi-o puneau şi românii în timpul ocupaţiei sovietice.
În pagina următoare trecem în anul 1992, într-un sat din Estonia liberă, unde facem cunoştinţă cu o bătrînică suspicioasă, dar cumsecade, care descoperă că la ea în ogradă a apărut o zdreanţă de femeie, care pare tînără. Bătrîna recunoaşte în fricile nou-venitei propriile ei frici din tinereţe, cînd a fost torturată, violată şi iar torturată şi umilită de comuniştii estonieni care voiau să afle unde e cumnatul ei, Hans, de care era îndrăgostită. Ca să-l apere pe Hans, femeia pune umărul la deportarea surorii şi a nepoatei sale în Siberia şi se mărită cu unul dintre comuniştii veniţi în sat.
Apoi îşi ascunde cumnatul într-o încăpere secretă din casă. Cînd se convinge că Hans n-avea de gînd să înceapă cu ea o viaţă nouă, viitoarea bătrînă cumsecade îl omoară la fel cum îi va omorî, mult mai tîrziu, pe proxeneţii care au venit după tînăra pe care a găsit-o la ea în ogradă. O necunoscută care-i va dovedi că lumea e teribil de mică. Bun, dar unde ar fi purificarea din titlul romanului? Depinde cu ce intenţii şi din ce motive omori pe unul şi pe alţii, fiindcă una-i crima şi alta omorul.
