În Tulcea, județul, există o comună fără alimentare cu apă. Există mai multe, dar asta e un caz special. O lucrare de investiții a Guvernului României prin Administrația Bazinală Dobrogea Litoral începută încă din 2006 de o societate de construcții din Tulcea, intrată între timp în insolvență, s-a executat într-un procent de peste 90% și a rămas, printre alte mărunțișuri, de tras un cablu de alimentare cu energie electrică a investiției.
Ei bine, mai rău
ca în gagurile cu personaje gen Dorel, din luna noiembrie 2016, firma care a câștigat re-licitația nu reușește să tragă un cablu electric pe o distanță de 25-30 de metri. Cum începe treaba buldoexcavatorul noii societăți de construcții desemnate să închidă lucrarea, își face apariția un utilaj de tip Wola care parchează fix, cu totul și cu totul neîntâmplător, în fața buldoexcavatorului. Pentru că, ce să vezi, așa se întâmplă lucrurile.
Deși toată lumea știe
că acel utilaj de tip Wola aparține unui concesionar al terenurilor agricole ce aparțin Consiliului Județean, respectiv Agrodelta Sireasa, se pare că numai Poliția nu reușește să identifice cui aparține acel utilaj și mai ales de ce împiedică realizarea unei lucrări de infrastructură comunitară nu utilă, ci vitală pentru comunitatea locală.
Episodul cu pricina s-a repetat în prima zi a lunii august și probabil că se va repeta ori de câte ori buldoexcavatorul cu pricina va încerca să sape șanțul în care să fie îngropat cablul electric respectiv.
Undeva, prin județul recent Ilfov, fostul senator Traian Rece stă și râde la o masă plină de șprițuri subțiri, de vară, amuzându-se că utilajele firmei lui pot împiedica alimentarea cu apă a unei întregi comune. e amuzant din cale-afară, ce mai…
Primarul comunei Ceatalchioi
nu râde, însă. El a declarat cotidianului local Obiectiv că: „Anul trecut mi s-a făcut plângere la Poliție că se realizează o lucrare fără autorizație și că terenul nu ne-ar aparține nouă, comunei. Am făcut dovada cu documente că aceste acuze sunt nefondate și am prezentat atât autorizația de construcție, cât și extrasul de carte funciară. Dosarul de cercetare nu s-a închis nici până azi. Am ajuns să le cer celor de la Poliție să mă aresteze dacă sunt vinovat, desigur dacă au dovezi, sau să îmi permită să continui lucrarea. Îmi asum public faptul că autorizația este legală și terenul ne aparține și sper să reușim în final să tragem acel cablu electric pe 30 de metri, că nu reușim din noiembrie anul trecut”.
Ei, și?
Degeaba există acte, degeaba există fonduri, degeaba e vorba despre o nevoie care, poate, ar plasa și Ceatalchioi în rândul comunelor românești care nu mai sunt nevoite să se spele în lighean și să-și sape toaleta în fundul curții. Poate că procentul ăla care ne oripilează anual, statistic, al budelor din fundul curții ar mai scădea puțin, dacă un ciumec nu s-ar opune, absolut ilegal, unor lucrări absolut necesare.
De altfel, Traian Rece nu este la prima abatere de acest fel. În trecut, Poliția de Frontieră a fost debranșată de la alimentarea cu energie electrică de același personaj care, în urmă cu aproape două decenii, alerga cu pușca de vânătoare după echipa de monitorizare a lucrării de modernizare a drumului ce leagă Ceatalchioi de Pardina.
Dar, na, omul își permite,
căci e multimilionar, revoluționar și își mai găsește, dacă-l întrebi, și alte beteșuguri care, după opinia lui, l-ar face inatacabil.
La un moment dat, sătul de PSD-ul care l-a dezamăgit, s-a mutat într-un partid de securiști, care l-a sprijinit la prezidențiale pe Teodor Meleșcanu. A și guițat, apoi, că el vrea de la Meleșcanu înapoi banii (cică vreo 200.000 de euro) cheltuiți pentru strângerea de semnături ca să poată candida senilul. A guițat ce-a guițat și s-a oprit, până la urmă. Căci nu asta e miza lui, de fapt. Miza lui sunt concesiunile din Delta Dunării. Concesiuni extrem de avantajoase pentru el, mai puțin pentru locuitorii zonei, care pierd enorm.
Prin firma lui ilfoveană,
Agro-Delta Sireasa, Traian Rece are o concesiune de 4.362 de hectare care expiră anul acesta. Mai are una, de 3.601 hectare, care expiră anul viitor. Pentru ambele plătește, acum, redevențe de 845.082 de lei anual, deși ar trebui să plătească în jur de 8.450.820 de lei. E o miză, nu?
Traian Rece și-a angajat un italian
falit și flămând, pe nume Paolo Lucaccioni, care joacă rolul Wolei din paragrafele anterioare. Italianul nu se pune cu curul său lat peste terenuri, dar încearcă să cumpere presă locală. Și, în încercarea sa, invită oameni la negocieri, încercând să-i impresioneze cu prezența megastarului închiriat, Silviu Mănăstire. E amuzant. O Wolă, poate, are capacitatea de a opri în avântul său un buldoexcavator. Silviu Mănăstire, însă, nu mai înfricoșează pe nimeni, oricâte tumbe ar face pe la mese.
Revolutia care se
p\regateste va schimba totul si va arunca la gunoi toti smecherii penali. Aveti incredere,e vorba de un program care va interzice iresponsabilitatea si nesimtirea. Tineti aproape!