Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scene istorice

Zoom Scene istorice

Bătălia de la Posada

Se spune că, într-o zi, regele maghiar Carol Robert de Anjou n-a avut ce face și a plecat în concediu la sud de Carpați. El auzise că pe Valea Oltului erau numai stațiuni comuniste mișto, iar la Drăgășani se găseau cele mai bune vinuri din toată Europa medievală, pe care puteai să le cumperi la prețuri modice, pentru că nimeni nu întemeiase încă Țara Românească, ca să se ocupe ca lumea de treburile comerciale.

Și cum mergea Carol Robert de Anjou prin Carpați, s-a întâlnit cu o ceată de haiduci călare. Haiducii au încercat să-l jefuiască pe rege, dar regele venise cu toată armata și hoții n-au avut nici o șansă, au fost, gen, ca România în fața Spaniei, doar că fără Tătărușanu.

După ce scăpară de haiducii călare, Carol și oastea lui ungurească își continuară drumul pe culmile Carpaților, până dădură de niște turme de oi pe care le păzeau niște ciobani călare.

– Ce mai e și asta? se întrebă pe ungurește regele Carol Robert, care văzuse până atunci numai ciobani pedeștri, care mergeau pe picioarele lor și cel mult se sprijineau cu bărbia-n bâtă atunci când oboseau.

– Ce să fie? îl luă tare unul dintre oieri, care era probabil chiar baciul ungurean din Miorița și vorbea maghiară la perfecție. N-ai mai văzut ciobani care să călărească?

– Nu prea.

– Dar nici n-ai mai fost pe-aici, pe la noi.

– Adevărul e că n-am fost, răspunse Carol Robert, cam nesigur pe sine.

– Deci iată!

– Bine de știut. Ia zi, aveți ceva urdă și brânză de burduf în coajă de brad, să ne dați și nouă, pentru armată?

– Avem, dar e produs sibian autentic și-o să vă coste.

Când auzi de bani, regele Carol Robert fu, gen, coae, noi suntem o armată de patruzeci de mii de oameni și voi sunteți o mână de ciobani cu mițoasa în spinare. Vă batem cu cai cu tot. Cum să ne cereți bani pentru niște merinde? Nu vă uitați la voi că nici măcar n-aveți un stat medieval care să vă apere?

Ciobanii încercară să opună rezistență, dar degeaba. Regele îi bătu cu armata lui redutabilă de cavaleri în armură, îi legă fedeleș, iar apoi le scrise și pe cai, cu vopsea permanentă, “Boii bălții”, ca să-i jignească.

După ce luă toată brânza, urda și pastrama ciobanilor, regele Carol Robert întinse masă mare într-o poiană, ca să prindă energie pentru drum. Era o zi frumoasă de septembrie. Soarele arunca de pe cer săgeți aurite și păsărelele cântau în copaci o melodie pe care-o auziseră la radio. Regele se-ntinsese pe iarbă ca o adolescentă și mânca așa, sprijinit într-o rână.

– Ah, ce-ar merge acuma un vin bun! Da’ lasă că ajungem mâine la Drăgășani și bem un vin roșu de numa-numa, zise regele Carol Robert, care stăpânea Transilvania și vorbea ca un ardelean.

Și cum stăteau ungurii lungiți pe iarbă, gândindu-se la cum puteau face și mai frumoasă acea zi perfectă, apărură de nicăieri niște draci de copii de prin părțile locului, care jucau fotbal și chiuiau de ziceai că erau în recreația mare, la Școala 195 din Titan.

Și vreau să spun că acești copii nu jucau fotbalul pe care-l știm noi acum, ci erau toți călare și dădeau în minge așa cum puteau, din fuga calului ca la polo, dacă ați văzut la televizor.

– Măi, dar ce Satan mai e și asta? se întrebă regele, ridicându-se ca să-i privească mai bine pe dracii care-i tulburaseră liniștea.

– Niște copii, Măria Ta, îi răspunse un curtean mai slugarnic.

– Asta văd. Dar de ce joacă fotbal călare?

– O fi vreun obicei de prin părțile locului.

-Obicei, neobicei, mie ținutul ăsta mi se pare foarte ciudat, spuse regele ca pentru sine, pentru că nu-l respecta suficient pe curtean ca să i se destăinuie.

Iar apoi strigă tare la copii:

– Alo, băieții, mai încet cu gălăgia, că vrem și noi să dormim oleacă!

– Și ce să facem? răspunse unul dintre copii, care era probabil fiul baciului ungurean.

– Să vă duceți cu mingea în altă parte.

– Da’ nu putem, că dom’ profesor ne-a trimis aici să jucăm fotbal până se sună de ieșire.

– Cine? Dom’ profesor? se miră regele.

Chiar atunci apăru din pădure profesorul de sport, care era și el călare, doar că în trening și cu un fluier la gât.

– Care pare să fie problema aici? întrebă profu’ de sport, domnul Basarab.

– Uite, problema e că dracii ăștia mici nu mă lasă să mă odihnesc.

– Și ce să le fac? Vreți să nu mai țin ora de sport?

– Ține-o, dar în altă parte. Ce-o fi așa greu? Și, oricum, ce oră de sport e asta, cu toți copiii călare? Ce-aveți, oameni buni, de umblați toți numai pe cal, voi n-ați auzit de mersul pe jos și de pasul ștrengarului? Eu sunt rege medieval, am văzut multe la viața mea, dar nu și copii care joacă fotbal din șaua calului, cred că aveți o problemă sau ceva.

Atunci, profu’ de sport avu o revelație și își dădu seama că nu e OK ca valahii să umble numai călare, că poate de-aia nu au încă un stat medieval, ca alte popoare, gen, până și bulgarii au, adică să fim serioși… El hotărî atunci să descalece și, cum descălecă, nu știu cum se face că și întemeie baritai țara, pe care-o numi Țara Românească, pentru că era o descriere foarte exactă și nici nu i-a venit pe moment o denumire mai bună, plus că Ungaria era deja luată.

După ce descălecă domnul Basarab de sport, ceilalți români luară exemplu de la el și, cu ajutorul unui plus de mobilitate, urcară ca niște căprițe pe coastele abrupte ale munților și de-acolo, de sus, începură a prăvăli bolovani peste Carol Robert și oastea lui. Regele maghiar a făcut imediat cale-ntoarsă și legenda spune că nici până-n ziua de azi n-a băut vin de Drăgășani, care chiar e super-bun, să-l încercați, se găsește la Mega și la Kaufland.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]