– Ah, cât de bună a fost pizza!
– Incredibilă, cu fructe de mare, fix cum îmi place mie. Am mâncat o grămadă și aș mai mânca, dar nu mai intră.
– Nici eu nu mai pot.
– Băieți, dacă voi nu mai vreți, eu mai vreau.
– Serios, Alexandru Lăpușneanu?
– Ce e?
– Lasă-l, Tomșa, asta e expresia lui.
– Știu, tocmai de-aia mă enervează. Uite, Alexandru, aș vrea să nu vorbești așa, e OK?
– De ce?
– Uite, pentru că nu mai vrem noi.
– Dacă voi nu mai vreți, eu mai vreau.
– Păi, de-aia nu te suportă nimeni. De-aia nu te vrem la petrecerile noastre, pentru că le strici cu glumele și cu expresiile tale de căcat.
– Dacă voi nu mă vreți…
– Stop! Nici să nu te gândești!
– …eu vă…
– Am zis stop!
– …eu vă înțeleg.
– Ce-a fost asta?
– Nu, pe bune, chiar vă înțeleg. Și pe mine mă enervează că am rămas în istorie cu expresia asta de căcat, dar nici măcar nu e vina mea. N-am putut să mă abțin. Costache Negruzzi e de vină, el m-a pus.
– Cine?
– Negruzzi, un scriitor de secolul al XIX-lea. E și-n programa pentru Bac.
– Bac? Bleah… Mi se face scârbă.
– Ce-ai cu Bacul?
– Nu mai vreau să aud de Bac.
– Mda, nici eu.
– Dacă voi nu mai vreți, eu mai vreau.
– Alex, ieși afară!
– Și lasă jos pizza aia. Știm că mai vrei, dar nu ne interesează.
