Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scene istorice – Haiducul

Zoom Scene istorice – Haiducul

– Cioc-cioc, bună ziua, sînteți cetățeanul Popa Andrei?

– Andrii, nu Andrei! Da, eu sînt.

– Domnu’ Andrei, noi am venit…

– Andrii, bre, sînteți turci?

– Nu, sîntem neferi.

– Ăia care umblă pe străzi și strigă „Nefiareee veeechi luăăăm!“? Un soi de hipsteri ai unei comunități marginalizate pentru care eu am tot respectul?

– Neferi înseamnă arnăuți albanezi. Vă rugăm frumos să fiți corect în rasismul și xenofobia dumneavoastră.

– Îmi cer scuze.

– Vă mulțumim pentru înțelegere. Deci, domnu’ Andrii… auziți, da’ de ce neapărat Andrii în loc de Andrei? Nu vi se pare complet dubios să aveți doi de i în numele de botez?

– Nu văd de ce, serios. Mama mea, de exemplu, are patru de i în nume.

– Asta e peste putință! Și cum o cheamă pe doamna, mă rog?

– Irina Lavinia.

– Domnu’ Andrii, lăsați-vă de glume și recunoașteți cinstit că e de-a dreptul bizară pretenția dumneavoastră. Pentru numele lui Dumnezeu, unde ați mai auzit de cineva care să aibă în numele lui de creștin adevărat doi de i, unul după altul?

– Iisuse Hristoase, vreți să terminați odată cu numele meu? De ce ați venit?

– Sîntem de la agia de proximitate. Avem niște reclamații. Uite, de exemplu, domnul Alecsandre…

– Alecsandriii!!!!!

– Bine, domnul Alecsandriii a făcut plîngere împotriva dumneavoastră pentru expunere indecentă.

– N-am făcut în viața mea așa ceva!

– Și atunci, explicați-ne și nouă cine a fost cu pieptul dezvelit?

My body, my choice, da?

– Și cine a trecut în valea seacă cu hangerul fără teacă? Chiar credeți că nu ne-am prins că hangerul e un eufemism? Iată amenda, 3.000 de galbeni.

– Să vă spintec pe toți cu hangerul!

– Stați, că n-am terminat! Avem și o plîngere penală pentru vătămare corporală gravă săvîrșită de un animal periculos aflat în posesia dumneavoastră.

– Sînteți nebuni, n-am nici un cîine!

– Nu despre cîine este vorba!

– Atunci despre ce calu’ meu e vorba? Cine semnează plîngerea asta?

– Domnul Aurel Dușman și soția sa. Amîndoi au certificat medico-legal că au fost mușcați de calul dumneavoastră.

– Amîndoi sînt niște idioți. Calul meu nu mai are dinți. În cel mai bun caz îi putea morfoli ca pe-o ciungă.

– Cum să nu aibă dinți? Aici scrie foarte clar: aveți un murg de patru ani!

– De patru ani îl am eu. El are nouășpe.

– Și de ce îl mai țineți?

– Știe să se cabreze foarte artistic.

– Dar e o mîrțoagă!!!

– Se vede că sînteți țărani și n-ați agățat niciodată mîndre la căpăstrul unui Ferrari.

– Nu vă mai lăudați degeaba, se vede de la o poștă că sînteți membru al comunității LGTB.

– Poftim? Uite, înțeleg că sînteți mustăcioși îmbrăcați în costume fabuloase de polițist de secol XVIII, dar asta nu vă dă dreptul să vă proiectați asupra mea propriile insecurități legate de orientarea sexuală.

– Domnu’ Andrii, văd de aici, din prag, că împărțiți garsoniera cu mai mulți bărbați!

– Am frați de cruce șapte, da?

– Celebri pentru faptul că au su…

– Sîngele cu lapte, da? Strict sîngele cu lapte!

– Care în mod sigur e un eufemism pentru…

– …faptul că-s țărani și combină White Russian cu Bloody Mary.

– Domnu’ Andrii, nu înțelegem de ce insistați să vă ascundeți. Aveți steagul curcubeu pe perete!

– E jumătate de tricou Pink Floyd!

– E cît peretele!

– Pe vremea aia n-aveam Ferrari, agățam și eu ce puteam. În fine, voi ce vreți, de fapt?

– Să vă recunoașteți vina, să semnați cu degetul – nu, nu cu degetul mijlociu! – că ați luat la cunoștință amenzile aplicate conform legii și să veniți să prestați în contul acestor amenzi muncă în folosul comunității care se ocupă cu extragerea, prelucrarea și comercializarea sării.

– Știți ceva, cred că mai bine plătesc direct.

– Nu vă supărați, dar pe aici, pe la dumneavoastră, pare cam sărăkie. Vreți să pretindeți că aveți bani la pușculiță?

– Nu sînt un mucos ca să am pușculiță.

– Aha, știam noi!

– Dar am o pușcă plină!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Atentator de provincie

    17 septembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

  • Turul trei

    16 septembrie 2024

    Turul unu al alegerilor prezidențiale e învăluit în abur și fum. Vălătuci de neghiobie se rostogolesc de colo-colo, animînd o ceață moartă. Vîntul istoriei bate leneș către nicăieri, dînd la […]

  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

Iubitori de arta