Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vasile Alecsandri (1821?-1890) n-a avut, în Bacău, norocul concitadinului Bacovia. Dacă depresivul simbolist are astăzi, în locuința tinereții, muzeu memorial cu curte îngrijită, fosta casă moștenită de la tată, vornicul Alecsandri, a celui mai mare poet român de pînă la apariția lui Eminescu (apud Titu Maiorescu) e doar o ruină fetidă între blocuri ponosite. Născut undeva în actualul județ Bacău (nu se știe exact nici cînd, nici unde, nepăstrîndu-se documente oficiale din acele vremuri tulburi în care familia Alecsandri se […]

– Cioc-cioc, bună ziua, sînteți cetățeanul Popa Andrei? – Andrii, nu Andrei! Da, eu sînt. – Domnu’ Andrei, noi am venit… – Andrii, bre, sînteți turci? – Nu, sîntem neferi. – Ăia care umblă pe străzi și strigă „Nefiareee veeechi luăăăm!“? Un soi de hipsteri ai unei comunități marginalizate pentru care eu am tot respectul? – Neferi înseamnă arnăuți albanezi. Vă rugăm frumos să fiți corect în rasismul și xenofobia dumneavoastră. – Îmi cer scuze. – Vă mulțumim pentru înțelegere. […]

Ștefan cel Mare – Ce-i asta, boier Șindrilă? – Am făcut fix ce-a zis Măria Ta. Am costumat trunchiurile de copac în soldați, ca să creadă turcii că avem oaste mare și să meargă înapoi de unde au venit. – Și așa crezi că-i sperii tu pe turci? – Da’ ce-am făcut? – Ai făcut că ți-ai bătut joc de trunchiurile astea de copac. Uite și tu cum le-ai îmbrăcat. Salcâmul ăsta zici că-i lăutar. Tu nu vezi cum stă […]

Pe la 1560, rîul Cogîlnic șerpuia liniștit printre dealurile Moldovei, adăpînd bourii și lăsîndu-se traversat cînd de hoardele de tătari, cînd de sătenii care fugeau înaintea lor. Aproape două secole, în apele lui s-au oglindit ciobani și țărăncuțe, fără să știe că, din împreunarea lor, va crește neamul Cogîlnicenilor. Oameni iuți la mînie și mult mai iuți cînd se mîniau alții pe ei, Cogîlnicenii și-au durat avuția cu paloșul și superioritatea numerică, reușind, în mai toate bătăliile de pradă, să-i […]

Alexandru Ioan Cuza a fost mare nu doar pentru că așa i-au șoptit la ureche nevestele negustorilor din Galați. Faptele lui ca domn al României au întrecut cu mult așteptările elitei care l-a instalat și care urma să-și facă mendrele cu el. Nimeni nu și-a imaginat că, din hăndrălăul depravat, făcut colonel de soțul amantei sale și pus pîrcălab ca să aibă din ce pierde la cărți, va țîșni verva politică a unui șef de stat modern, ambițios, inteligent și […]

Alexandru Ioan Cuza s-a născut într-o mare familie de mici boieri moldoveni, una din acele comunități rurale veșnic roșii în obraji, care dădeau podgorenilor, an de an, motive solide să-și îngrijească viile. La 1820 se trăia bine în zona Bîrladului, unde agricultura se lăsa întrepătrunsă de roadele pădurii, turcii mîncau sărmăluțe din carne de porc, tătarii beau vișinată și toată suflarea, de la răzeș la domn, se trăgea olecuță la somn la orele amiezii. Cît a fost mic, Alexandru s-a […]

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint