Cu toate că şansele de a mai publica vreo povestire în viitorul apropiat erau egale cu zero, nu m-am îngrijorat cine ştie ce. În definitiv, eram încă un scriitor începător, plin de încredere în forţele sale. Aşa că m-am apucat să scriu un roman. Făcusem cea mai mare parte a armatei la Slobozia şi mi-am plasat acţiunea în acel orăşel din Bărăgan, uitat de Dumnezeu. Eroul principal era un ţigănuş pe care l-am botezat Pepsi.
Tocmai citisem Maestrul şi Margareta a lui Bulgakov, care mă fascinase şi eram hotărît să scriu un roman la fel de bun. Vă spun, eram plin de încredere în forţele mele, aşa că am început să scriu de zor. Dacă, la Bulgakov, Diavolul împreună cu suita sa poposesc în Moscova, la mine nu Diavolul, ci un Artist, asemănător lui Dumnezeu, care poate să facă şi să desfacă lucrurile după cum îi e voia, descalecă în orăşelul numit Slobozia. Am scris vreo patruzeci de pagini care nu erau lipsite de haz, apoi inspiraţia mi-a secat brusc. Romanul ar fi trebuit să se cheme Artistul la Slobozia, mai am paginile scrise atunci, dar, sincer vorbind, nu am nici un chef să le revăd. N-am abandonat totuşi ideea Artistului atotputernic şi am scris mai multe povestiri (cîteva erau începuturi de romane neterminate) folosindu-l. În 1993, Mircea Ciobanu, care ajunsese directorul Editurii Eminescu, m-a bătut la cap să fac un volum cu povestirile de tinereţe. N-aveam nici un chef, dar pînă la urmă am cedat. Am ales numai povestirile care îl aveau în fundal pe Artist şi aşa a apărut Însemnări din Sodoma – Portret al Artistului murind. Din greşeală, pe coperta a patra a apărut cuvîntul „Debut“, ceea ce a nedumerit pe toată lumea. Mircea Ciobanu a rîs şi a zis că, în definitiv, cu cartea asta trebuia să debutez, aşa că nu-i o greşeală prea mare.
