Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scriitori în Deltă (1)

Zoom Scriitori în Deltă (1)

Acum trei ani am fost în Deltă, la vînătoare de talente literare, împreună cu Alina Jantea. Alina știe Delta binișor, are prieteni acolo și pînă să ne ducem a corespondat pe e-mail cu profesorii de română din mai multe comune și de la Sulina. Oameni cumsecade, mai tineri, mai bătrîni, care s-au dus acolo cu gîndul să stea doar cîțiva ani și n-au mai plecat. Au trecut prin inundații împreună cu localnicii, adică le-a intrat și lor apa în case. Au învățat să gătească pește după rețete locale și unii dintre ei le-au fost profesori și părinților elevilor de azi. Idolul copiilor din Deltă e și azi Ivan Patzaichin, chiar dacă mulți au crescut printre bărci cu motor și habar n-au să vîslească.

Băieții se duc la pescuit cu lansete și cu undițe din fibră de sticlă. La pescuit se pricep și fetele. Pentru cei mai mulți cu care am stat de vorbă, Tulcea e singurul oraș pe care-l cunosc. Bucureștiul e undeva la capătul lumii. Au însă frați și surori mai mari care au ajuns la Londra, la Paris și la Madrid. Se conversează cu ei pe mobil. La Sulina e altceva. Oraș pe unde trece Dunărea și care are și ieșire la mare. Copiii de acolo, chitiți să plece sau să-și deschidă o pensiune pentru turiști, dacă se poate străini. „Cît mai străini!”, mi-a zis o fată de vreo 12 ani. Maică-sa era bonă la Barcelona. Adică, se lăuda fata, n-avea grijă de oameni bătrîni ca altele!

Mai întîi ne-am dus la Chilia-Veche cu o mașină. Pe drum am văzut un măgar care făcea curte unei iepe, pescari de la oraș pe canale, plus diverse investiții socialiste părăsite. La Chilia, o profesoară de română venită pe vremuri din Ardeal, cu repartiție. Școală mare și dichisită. Pe strada principală, o pereche de englezi pe biciclete. El, cam șovăielnic: îi sticleau ochii. Veneau acolo de atîția ani încît ajunseseră de-ai locului. Și, oricum, în Deltă nu rîde nimeni de cei care beau mai mult decît pot duce. Copiii de la gimnaziu, dezghețați, fetele mai îndrăznețe decît băieții. Cîțiva aveau telefoane mobile cu cartelă. Doamna de română îmi spusese că elevii ei mai și citeau. M-am convins că nu mă aburise, cel puțin în privința fetelor. Băieții aveau alte treburi. Unul singur, de clasa a opta, a intrat în vorba mea cu fetele despre cărți. El citise o carte, „numai una”, a precizat, ca să nu rîdă ceilalți de el: Toate pînzele sus! Dar filmul îi plăcuse mai mult. Trei dintre fete scriau și compuneri „pentru ele”, așa, ca niște povestiri, m-a lămurit una. Le scriau de mînă și pe urmă le treceau pe curat în tabletă. „Au talent!”, le-a lăudat doamna, confidenta lor literară. Ce să zică femeia?! m-am gîndit. Cînd am ajuns acasă și am deschis mail-ul, văd un mesaj de la ea, cu atașament. Compunerile fetelor. Aveau talent. Sper că n-au uitat de el.




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale