Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scriitorii și statul

Zoom Scriitorii și statul

E ironic să citim cărți precum cele semnate de tineri și încă tineri cercetători despre controlul statului în literatură și în cultură într-un context în care, de prea mult liberalism prost înțeles, mulți tînjesc după subvenții de la stat.

Prea puțin este explicată diferența structurală dintre un sistem totalitar, etatizat și centralizat și unul democratic, al proprietății private și al pluralității, astfel că există riscul ca tinerii să condamne societatea de azi neînțelegînd mare lucru din statul de ieri, iar nostalgicii să ducă dorul statului de ieri, neînțelegînd prea mult din societatea de azi. Întrebare clasicizată: ce-i de făcut?

În O revistă culturală în comunism, la origine teză de doctorat, Luminița Marcu parcurge analitic colecția Gazetei literare, de la înființare (1954) și pînă la apogeul liberalizării ceaușiste (1968). Cu numărul 40 din 3 octombrie 1968, revista își va înceta apariția; România literară, viitoarea revistă săptămînală de literatură și artă, era anunțată în paginile Gazetei încă din iulie 1968.

Avem așadar, aici, anii de control absolut al presei culturale, laolaltă cu colaboraționismul silnic ori benevol al unor scriitori români și cu rezistența altora. E o întreagă istorie nu-numai-literară, care se cere parcursă cu obiectivitate de cercetător și cu atenție la întreaga traiectorie a cîte unui autor. Luminița Marcu cîștigă pariul acesta dificil: cu înclinația fiecăruia dintre noi de a pune note celor din generațiile anterioare și de a specula avantajul libertății noastre în calificarea celor ce au trăit totalitarismul pe pielea lor.

O linie fină îi separă pe cei care s-au străduit să facă bine de cei care au reușit să facă rău; ba chiar unul și același combatant a făcut și de unele, și de altele. În 1963, bunăoară, tînărul deja celebru Nichita Stănescu își permite luxul de a bate cîmpii Gazetei literare cu un electrostivuitor: „Electrostivuitorul nu are frumusețea unui umăr de bărbat și nici grația brațului întins să culeagă un măr, dar este și umăr și braț în același timp…”.

Și acum, revenind la ale noastre, aveți idee cînd e următoarea sesiune de finanțare la AFCN?

Luminița Marcu, O revistă culturală în comunism: Gazeta literară 1954-1968, Editura Cartea Românească, București, 2014, 352 p.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia