Să fie ăsta sfîrșitul? Să aibă Guvernul Său o soartă atît de meritată? Cîțu tremura ca varga și părea gata-gata să-și accepte soarta cînd de undeva, de sus, auzi o voce… Poate că era însuși Zalmoxis. Sau poate că era Turcan. Foarte probabil, Turcan, mai ales că se refugiase sub fusta ei.
– Florineleeee, folosește-ți Puterea Primului Moft!
– Puterea Primului Moft?
– Daaaa… Fiecare premier își poate pune o dorință magică și ea se va împlini. Hai, repede!
Auzind acestea, Cîțu își aruncă pleata pe spate și, rămas complet chel, declamă:
– Românii trebuie să știe că EU HOTĂRĂSC: această țară de viermi, slugi și lingăi, plus fraierii care nu sînt arondați unui partid politic, nu ne merită! Doresc, deci, să ajungem acolo unde merităm cu adevărat și să ajungem ceea ce sîntem cu adevărat! Așa să ne ajute cu tupeu!
– Așa să ne ajute cu tupeu! repetară toți în cor și brusc simțiră cum un vînt puternic la nivel olfactiv îi saltă din mîinile vizitatorilor, îi ridică în slavă și îi duce hăt-departe…
Cînd se dezmetici, Cîțu se văzu înconjurat de o beznă atotcuprinzătoare.
– E întuneric ca-n cur, comentă Ghinea, mereu dornic să arate că l-a citit intensiv pe Norman Mailer.
– Dar măcar miroase a program de guvernare PNL, interveni Turcan. Plus varză stricată.
– Vede cineva ceva? Și puteți trimite o slugă să-mi curețe ochelarii? sări și Barna de la locul său.
– Da’ tu n-ai mîini să ți-i cureți singur? îl certă Drulă cu ton de congres USR-PLUS.
– NU! se tîngui Barna. Tu ai?
– Drace, nici eu n-am! realiză Drulă.
– Cătăline, pipăie-te bine, poate n-ai observat, interveni sfătos Cîmpeanu.
– Sorine, tu de ce insiști să scrii sodiu înainte de prescurtarea coeficientului de inteligență?
– Adică???
– Adică NaIQ!
– Nesimțitule, dacă aș avea picioare te-aș lua la șuturi, amenință Cîmpeanu.
– Tanti Raaaalu, de ce n-avem picioareeeeee??????? se smiorcăi Cîțu.
Situația era într-adevăr gravă. Fără mîini și fără picioare, era practic imposibil să guverneze. Cum vor fura? Cum vor fugi de răspundere? Bine că măcar aveau guri. Și o poftă inepuizabilă de mîncare. Biruit de foame, Cîțu mușcă la întîmplare în beznă. Mmmm, gust de politică. Delicios! Deși n-avea urechi, nu putu să nu remarce că era înconjurat de clefăituri pofticioase.
– Ralu, cred că ne-am speriat degeaba. Mie mi se pare că e foarte bine aici. E intim, e căldurică, miroase ca acasă, mîncarea e la botu’ calului, cum se zice. Ba mai mult, mă uit în zare și văd un viitor luminos. E, așa, ca gaura unui inel, zise el fermecat de minunea din fața ochilor săi. Hipnotizat parcă, începu să se tîrască înspre gaura luminoasă, el și toți cei ca el.
– Opriți-vă, nebunilor! țipă deodată din fața lor Rareș Bogdan. Asta nu e gaura inelului! E o gaură de cur!
– Ești sigur?
– Rîvna cu care mi-am slujit președintele m-a învățat multe! Opriți-vă din marșul vostru pînă nu e prea tîrziu. Nu lăsați chemarea moțului să vă întunece minteaaaaaaa…
Atît mai spuse și se prăvăli în genune. Și, urmîndu-i pilda, se grămădiră toți, unul după altul, împinși parcă de-o forță invizibilă înspre hău. Strigătele lor de uimire și parvenire se loviră de ecoul de ceramică și, în curînd, un plescăit sec se închise asupra lor. Guvernul Cîțu intrase la apă.
1.184 de vizualizări
