Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Scurtă dare de seamă de la ședința Guvernului Orban al președintelui Iohannis  (13)

Zoom Scurtă dare de seamă de la ședința Guvernului Orban al președintelui Iohannis  (13)

Adunați într-un cerc în mijlocul încăperii, cu ochii la tavanul albastru cu stele galbene în slava căruia urcase Ludovic I, miniștrii priveau minunea cu mare încîntare. Și, la semnul dat de Marele M, începură invocația în cor:

– O, Atotînstelatule, spune-ți porunca! Sîntem mai înfometați de cuvintele tale decît sîntem de bani nemunciți! O, tu, Atotînstelatule pe umeri, glăsuiește către slugile tale mai preaplecate decît ar permite o coloană vertebrală normală!

– Sîntem mai însetați după ordine decît Cel-Ce-Se-Face-Muci după whiskey! izbucni și Predoiu, trezit din adorație.

Impresionat, albastrul tavanului se tulbură brusc, stelele străluciră și Ludovic I pică asemeni unei plăcinte pe covor. Și iar se tulbură albastrul nițel, și Ludovic I se trezi ridicat din nou la slavă, așa, cam pînă la jumătatea distanței dintre covor și tavan, după care iar pică în nas. “Dacă nu știi să te ții de scaun, fraiere!”, mormăi Predoiu ca pentru sine.

De data asta, însă, Șică din casa Mandolinienilor rămase turtit pe covor, asemeni unei pete rușinoase.

–  Mărite Atotînstelat, eu te respect, dar, te rog supus, tratează-mă cum mi se cuvine, se revoltă el plîngăreț. Sînt totuși Ludovic I…

– De fapt, acum ești Ludovic Semidoi, îl lămuri repede Turcan și-i puse pălăria de premier pe cap. Din grabă, însă, nimeri mai mult peste gură. Sau poate nu era din grabă.

Umbra neagră îi zîmbi aprobator lui Turcan și șuieră aspru:

– Liniște, va vorbi cel Atotînstelat!

Și liniște se făcu, de puteai auzi un întreg guvern căzînd în pernele groase ale ridicolului. Toți așteptau cu răsuflarea tăiată. Și, deodată, din urma lăsată de Ludovic Semidoi pe tavan, se auzi vocea Atotînstelatului: Fșșșș, fșșșșș, fșșșșșș!

Miniștrii își descoperiră mirați urechile. Se așteptaseră la tunete și fulgere, la bubuituri fără de seamăn, la huiet apocaliptic, iar unii dintre ei speraseră pofticioși la Sodoma și puțin Gomora. Dar la un fîșîit penibil de microfon prost, biruit de purici? Asta nu.

– Mărite M, îndrăzni Predoiu, Atotînstelatul sună ca un pișăcios…

– Evident că sună ca un pișăcios, lămuri umbra neagră. Dacă nu era de fapt un pișăcios, crezi că mai avea nevoie de marionete ca voi să-i duceți lucrarea la capăt?

– Mărite M, ne jignești! Noi, marionete? Noi sîntem slugi! zise Predoiu cu mîndrie.

– Capete seci de lemn, lipsă absolută de suflet și consistență de cîrpă, spuse liniștit umbra neagră. Spune și tu dacă nu te îmbie să faci confuzia?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cum să nu murim

    19 ianuarie 2021

    Mihai Eminescu a învățat să moară cu mult înainte de-a muri la un azil de nebuni și-a mai murit o dată cînd a ajuns nume de cofetărie în orășelele de […]

  • Școală să fie, dar și pușcărie!

    19 ianuarie 2021

    România se împarte iar în două: vaccinații și ceilalți. Elixirul Pfizer vine în doze mici și selective, așa că viața normală are de stat la coadă încă multe luni. Așa […]

  • Ce frumoasă vaccinare!

    19 ianuarie 2021

    „Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat […]

  • Metamorfoza țăranului român

    12 ianuarie 2021

    Dacă pînă acum cinci-șase ani mă dădeam de ceasul morții că boarea societății de consum a ocolit satele românești, astăzi cantitatea de supermarket-uri și de superbet-uri pe cap de băștinaș […]

  • Vaccinați, băieți, orice, numai vaccinați!

    12 ianuarie 2021

    Campania de vaccinare a devenit o tristă eroare de vorbire. Iohannis și-a retras capul din prompter și l-a lăsat pe bietul colonel Gheorghiță să încaseze singur cartușele urii populare, pe […]