Hotărîrea era deci definitivă. Gollum, pardon, Cîțu I era chemat de soartă să-și facă datoria față de Atotînstelat și de Marele său Mutfiu. Copleșit de solemnitatea momentului, Chel Ales păși grav înspre pălăria de premier, o scutură ușor, făcînd zurgălăii să susure într-un clinchet vesel, și, ajuns în fața oglinzii, și-o potrivi pe cap.
„Prețioasssssssssssa!”, mormăi el din străfundul ființei.
Se foi, se roti, se îmbătă de glorie nepieritoare, așteptînd ca Turcan să termine de aranjat miniștrii în plutonul de lingușire. Dar tocmai cînd tanti Ralu era gata să dea semn tuturor pentru cîntecul de slavă, Cîțu își trase una zdravănă după ceafă, iar pălăria –zvrrrrrr! pe-o dugheană, ca să zic așa.
– Florinele, te simți bine? întrebă Turcan cu o sprînceană ridicată.
– Ăăăă, nu prea, zise Cîțu pierdut. Mă simt așa, deodată, nevolnic și netrebnic, adăugă el cu mare spaimă.
– Dar așa ai fost toată viața! protestă Turcan. Așa sîntem toți! Ce te-a apucat?
– Nnnu știu… poate am luat ceva… răspunse Cîțu îngălbenindu-se.
Un fior străbătu întreaga încăpere. Parcă auziseră ei ceva de vreo molimă din China, dar nu dăduseră mare atenție. Și uite că acum îi hăituia și pe ei. În mintea tuturor fulgeră aceeași întrebare: „Cine era pacientul zero?”. Brusc, de cum le trecu „zero” prin gînd, toți se întoarseră spre Ludovic Semidoi.
–Șprițache, pardon, Costache, testează-l! strigară ei panicați.
Și mai panicat, Costache scoase bisturiul.
– Potolește-te, tîmpitule, te crezi la muncă? Aici ești la Guvern! îi strigară ei și mai panicați.
Izolat într-un colț al încăperii, Șprițache începu testele urgente pe cei doi. Restul miniștrilor se foiau stingheri prin încăpere, lucru al naibii de greu pentru unii obișnuiți să umble numai în găști și coterii.
– Gata, ne-am lămurit, anunță victorios Șprițache. Gollum a avut un puseu de moralitate, dracu’ știe cum l-a luat, dar acum e OK, organismul și-a dezvoltat anticorpii aproape instant. Oricum, ce penibil să ai o boală de sărac, nu-i așa? rînji el înspre colegi.
– Și Ciuma Galbenă? întrebă Predoiu cu teamă.
– Să vă explice Alteța Sa Ludovic II, spuse Șprițache în timp ce scutura pălăria de premier de praf și i-o punea demn pe cap lui Șică.
Iar Șică, pătruns de importanță, își umflă pieptul și peste el grăi icoana făcătoare de guverne a lui Klaus:
– Ciuma sînt eu!
1.683 de vizualizări
