Se poate supraviețui printre români în avion? Da, dar greu

Pe vremuri erau la Otopeni, imediat după ce treceai de filtrul de securitate,

niște cuburi imense care atestau două chestii istorice. Prima, că românii sînt cei mai viteji dintre traci și, a doua, că tracii ăștia erau cel mai tîmpit dintre toate triburile Europei, trăsătură care s-a transmis peste generații, fie din naționalism, fie din cauza căsătoriilor consangvine. Altfel nu se explică de ce în cuburile alea tronau cuțite de bucătărie, ciocane, șișuri și, preferatul meu, un ciocan de șnițele de dimensiuni care mă invită să cred că oamenii ăia băteau direct vaca în farfurie, fără să se mai deranjeze să taie carnea pe bucăți.

Cuburile nu le-am mai văzut, dar tîmpenia a rămas,

pentru că ar fi fost păcat ca Moscopol și "Tot ce-i românesc nu piere" al lui să pice în derizoriu. Primul meci în care civilizația iese cu ochii vineți și dinții greblă second hand e la îmbarcare. Nu știu cum erau zborurile pe vremea etnogenezei, dar bănuiesc totuși că agențiile vremii vindeau bilete în ură, astfel încît bieții oamenii nu aveau loc toți pe pterodactil și mergeau atîrnați care de aripi, care în gheare, care în brațe la nea șoferu’. Degeaba le explici azi cetățenilor transpirați că n-are sens să se calce în picioare la o coadă formată cu o jumătate de oră înainte de îmbarcare, că sînt locuri pentru toată lumea. Ei știu că apa trece, pietrele rămîn, așa că stau ca bolovanii în drum în timp ce curg apele de pe ei. Și dacă, dintr-un imbold alogen, te-a pus naiba să ai cumva un bilet cu îmbarcare prioritară, atunci te lupți ca Făt-Frumos prin pădurea de netrecut, doar-doar vei ajunge în față. Și nu ajungi fără interpelări de tip "Ce te bagi, bă, în față?". Inițial am încercat să explic elegant ce înseamnă prioritar. A treia oară am lăsat-o baltă și am apelat la tactici strămoșești: "Mi-am lăsat plasa la rînd! Trebuia să vii de ieri!".

Și ăsta e doar primul pas,

pentru că buluceala continuă în autobuzul menit să te ducă trei metri, de la poarta terminalului la scara avionului. Întîi, ne îmbulzim să urcăm, să prindem loc, și apoi – două minute mai tîrziu – goană în sensul invers, înspre ușă.

Ați văzut vreodată cum o iau bizonii, de nebuni, prin preerie, pînă cînd pică de glonț sau de oboseală? Cam așa și bizonii noștri. După călcături zdravene și genți încasate în zone în care nu credeai că poate să doară atît, dai naibii civilizația și clachezi. Și începi. "Hai mai repede, băi, că decolează avionul și noi n-am apucat să ne facem de căcat! Nea șoferu’, deschide, băi, ușile din mers, să fugim cu rafiile, că cică fuge locurile din avion! Serios, ne-a mințit hoții ăia de la bilete, fuge locurile și iar trebuie să stăm în fund pe mochetă tot drumul, de n-avem loc să scuipăm semințe!" Și, dacă aveți noroc, nu veți vorbi în van. Eu, de exemplu, am reușit să determin o reacție. Gagicuța din fața mea – venită din fundul autobuzului și, după accent, din fundul Olteniei – m-a pus la punct. "Să știi că corect se zice fug locurile, da?"

Dar nu-i nimic, în avion e frumos. Pînă urci.

După aia încep nesfîrșitele certuri legate de locurile rezervate, de bagaje, de copiii care urlă – n-am întîlnit low-cost care să n-aibă copii care urlă. Probabil că e obligatoriu pentru companiile aeriene să includă urlători la fiecare zbor, altfel își pierd licența. Știu, știu, nu e vina celor mici și nu, n-am scris cele de mai sus cu un asemenea gînd. Dar stați voi între doi sugari supărați pe viață vreo trei ore și după aia comentați. Sau, dacă aveți noroc ca mine, scăpați de copii și nimeriți în spate două mahalagioaice care, tot trei ore, vor ține un curs despre valorile lexicale ale lui "Făi!". Nu, nu tare. Destul cît să nu mai aud motoarele.

Despre final nici nu știu dacă are sens să mai scriu. Știți ce urmează sau deja bănuiți: centurile decuplate imediat după anunțul că avionul începe să coboare, cei doi-trei imbecili care sar să-și ia bagajele în brațe și, evident, orgasmul civilizației oricărui zbor, aplauzele de la aterizare.

Știu, e umilitor pentru cetățeni civilizați să vadă că Darwin a greșit susținînd că toți oamenii au coborît din copac. Unii vor ofta cu resemnare, alții vor mormăi în surdină. Dacă ar avea curaj, ar striga "Biiiis!!!!!".