#securist

Năvala hunilor, secolul fanariot și corupția micilor voievozi nu explică tot. Sînt cauze mai recente. Securitatea, de pildă.

 

De cînd s-a maturizat, de cînd a încetat să fie o divizie a absurdului socialist, Securitatea

și-a înmiit cîștigurile. Fosta rețea militară care controla prin teroare mintea unui popor fără ambiții s-a corporatizat. Ce e azi Securitatea? E o clasă de organisme comerciale, un ordin de vertebrate profit-oriented, o plasă de retenție întinsă peste resursele depline: minerale, umane, politice și mai ales economice. Securitatea operează azi pe vechiul biotop al fricii, prostiei și resemnării, dar cu instrumente aduse la zi. Și-a făcut transplant de valori, și-a injectat în buze discursul european. Și-a schimbat sexul politic și se pudrează seară de seară cu anticorupție înainte să iasă la televizor. Securitatea vorbește azi despre integritate, progres, democrație și stat de drept. S-a transformat mai mult ca Saul din Tars pe drumul Damascului.

 

Pînă în 1990, Securitatea era un clan stalinist

măcinat de frustrare, care trăia din contrabandă cu favoruri, șantaj și produse de import. Gangsteri ai totalitarismului de sărăcie, ofițerii de Securitate îndurau o opulență măruntă, în care uriașa lor putere teoretică nu aspira dincolo de cartușul de Kent. Dar situația s-a schimbat radical. În iarna și primăvara lui 1990, Securitatea și-a extins teritoriul de vînătoare de la mica învîrteală la avuția națională. A devenit o rețea de pradă cu legături neuronale complexe, cu scopuri identificate din timp și cu lăcomii precise, cu acces la informație, la putere, cu o rețea națională de colaboratori și complici.

 

Întîi de toate, după Revoluție, Securitatea a blocat privatizările.

Micul val de aer proaspăt venit dinspre Occident, care îndemna la reforma rapidă, la restructurare, la atragerea investitorilor străini pe modelul german, polonez și ceh, a fost pus pe fugă cu duhoarea carpatină a celebrului „Nu ne vindem țara”. Blocarea privatizărilor a dus la falimentul industriei grele, cumpărată de Securitate la prețuri de nimic. Ca s-o cumpere însă, Securitatea a trebuit să devalizeze băncile. Băncile au crăpat și s-au scufundat pe urma titanicului Bancorex, trăgînd după ele, în adîncuri și uitare, nesfîrșita listă a securiștilor debitori.

Cînd întreprinderile au ajuns în posesia lor, securiștii le-au vîndut repede samsarilor străini fiindcă puteau face rost oricînd de altele. În epoca deposedării statului de active și de capital, Securitatea și-a alocat marile capturi: petrolul, gazele, aluminiul, electricitatea, minele, apele minerale, pădurile, siderurgia, petrochimia. Înainte să le ia în primire, Securitatea le-a căpușat din toate puterile. Acest jaf cu unsprezece zerouri ar fi trebuit să fie „acumularea primitivă de capital local”, dar a fost, în realitate, un munte de cash ferecat în paradisuri fiscale. Cine plînge azi soarta capitalului românesc uită că sumele vitale, care explică înapoierea și zbaterea noastră la periferie, au părăsit definitiv țara.

 

Începînd cu anii ’91-‘92, la trîmbița Securității, oștenii ei

s-au înființat la apel. Din interior sau din afară, agenții s-au prezentat la încredințarea directă. Legenda primului milion e o simplă notă informativă. Capitalul privat românesc a fost, de fapt, capitalul statului. De la Frații Păunescu și Ioan Niculae la Dan Adamescu și Dan Voiculescu, într-o paranteză mare cît trei cincinale încape toată povestea preluării, tot darwinismul securist care i-a transformat pe foștii maiori ai statului comunist în magnați ai statului de drept.

După ce a lichidat băncile, Securitatea a invocat incapacitatea românilor de a le gestiona și a cerut privatizarea lor. Sistemul nostru bancar e în proporție de 90% străin, iar mare parte din corporațiile multinaționale care au descălecat aici au venit prin diligențele unor securiști mai mult sau mai puțin celebri. Așa încît, cu un stînga-mprejur la vedere, Securitatea vorbește azi și cu vocea capitalului străin pe care comunismul o antrenase să-l combată.

 

Cine e, de fapt, Securitatea?

Nu e nici Sistemul și nici Binomul. Nu e nici suma instituțiilor de forță luate ca atare și nici încrucișarea mafiilor politice cu clientela de partid. Securitatea e cîte puțin din toate, e o sumă selectivă a acestor centre de abuz. Donatorii de genă sînt vechii generali cu nerăbdare de milionar, bătrîna elită informativă de la ușa dictaturii ceaușiste. Aceste slugi crude și informate din amurgul comunist au fost tehnologii raptului, singurii oameni care știau, la o adică, cum se fac genocidul, miliardul sau lovitura de stat. Ei au creat năvodul și ei au identificat toana. Rețeaua a funcționat în cîmpul magnetic al interesului. Fără ca cineva să enunțe regulile, ele au fost aplicate în mod reflex, organic și disciplinat, într-o necesitate biologică a coloniei de termite. Puterea politică e un detaliu, the core value a rămas întotdeauna banul.

Azi, Securitatea își administrează averea și influența prin nepoții acelor vremuri. Ca și nepoții Cosei Nostra, nepoții Securității s-au corporatizat. Se vîntură prin companii internaționale, intermediază descinderi de capital, conduc bănci cu capital străin, cîștigă alegeri, numesc miniștri și procurori. Tribul lor e upper-class, copiii lor studiază la London School of Economics. Cînd și cînd, se amestecă în deruta publică, își îngroașă vocea și condamnă derapajele democrației de la București, susțin lupta anticorupție și își pun pe pagina de Facebook personală #rezist.

nicio vizualizare