Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Şi Adi se împuşcă, nu-i aşa?

Zoom Şi Adi se împuşcă, nu-i aşa?

 ► A trecut o săptămînă de la accidentul de autovînătoare al lui Adrian Năstase, timp destul pentru ca toată lumea să-şi aducă aminte de proverbul cu „Nu e prost cine dă ştirea, prost e ăla care-o crede“. Altfel, sîntem ferm convinşi că povestea nu e doar un circ ieftin, scornit special ca să ţină departe de bulău un fost Arogant care a făcut pe El Însuşi cînd a auzit sentinţa. În final, îl rugăm pe Ilie Sârbu să nu-i mai trimită fostului premier SMS-uri cu „Fraiere, pînă şi io aveam coa*e să trag!“.

 ► Graţie unei Constituţii proas­te ca noaptea, cearta pentru fotoliul de la Consiliul European va fi tranşată la Curtea Constituţională. Pleacă Ponta? Nu ştim. Pleacă Băsescu? Roberta Anastase e convinsă că da. Adică, mai pe înţelesul ei, că toţi cei cinci judecători vor analiza cazul, douăzeci dintre ei vor avea o părere favorabilă, ceilalţi treizeci vor aproba tacit şi, cînd se va trece la vot, cel puţin o sută şaptezeci vor vota pentru. Noi ne oprim aici, chiar dacă doamna continuă să le vorbească celor trei sute de magistraţi, adunaţi în jurul unui scaun gol.

 ► A declarat ambasadorul ungar la Bucureşti că ungurii de la noi au nevoie de cît mai multă autonomie? Nu-l înjuraţi, ca n-a zis o măgărie: studii a­pro­fundate au demonstrat că autonomia face singură auto­străzi, dotează spitale, construieşte şcoli, dă salarii mai bune şi vindecă de SIDA şi sifilis. Mai mult, autonomia s-a dovedit a fi un GPS excelent, capabil oricînd să găsească pastrama sub şaua calului şi discursul diplomatic sub coadă.

 



1 comentariu

  1. #1

    Radulescu asta e doar („decat”, ca sa inteleaga si el) un USL-ist (PSD-ist) care spera sa revina ciuma rosie….

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia