M-aș duce și eu în concediu, ca toți colocatarii Cotrocenilor, că eu nu mi-am luat niciodată așa ceva, nici n-am avut nevoie: pe vremea lui nea Nelu Iliescu, pentru trei ore cît îi făceam masaj și-i dădeam pe gingii și pe negi cu înălbitor, aveam trei zile libere; tot trei zile libere aveam și de la dl Constantinescu, că îi lustruiam rocile de la demisol, iar cu Trăienică, ce să mai vorbesc?! La o zi și-o noapte de consum, aveam patru zile de refacere, că mi-au și zis ăștia, consilierii, pe la colțuri, „Mahmurica”. Așa că acuma mi-aș lua concediu, dar unde să mă duc? La Vama Veche sînt prea matură pentru shot-uri, la 2 Mai, la ce plajă a mai rămas, nu-mi încap nici bikinii, la bulgari nu suport calcanii cu ceafa groasă, la greci mi-e că-mi schimbă ăștia bruma de euro în drahme, la Miami nu-mi permit, dar și dacă mi-aș permite, cred c-aș înnebuni să văd că pe plajă mănîncă yankeii micii lui Borcea, iar la turci, la all-inclusive, am fost o singură dată, acu’ doi ani, și un liftier, kurd, mi-a făcut cu ochiu’ și m-a întrebat, într-o engleză stîlcită, că, dacă tot sînt la all-inclusive, nu vreau să fac și sex? L-am reclamat la recepție și a doua zi a dispărut, iar recepționerul, turc sadea, mi-a spus că obraznicul a fost luat și dus la Izmir, unde e o închisoare cu all-inclusive, și mi-a făcut și ăsta cu ochiul. Cred că pînă la urmă o să mă duc și eu, că am o anumită vîrstă, să-mi mai spăl din păcate, la mănăstirea unde e îngropat părintele Arsenie Boca.
*
Am fost la mănăstire, mi-am instalat cortul în apropiere și pe cuvînt de onoare că, fără să fie curent, fără să fiu răcită, am lăcrimat toată noaptea, iar dimineața am văzut pe pînza cortului cum zeci de tînțari stăteau ghiftuiți în formă de cruce.
(va urma)






