Dacă am învățat un lucru în România ultimilor 25 de ani, acela este că sistemul are grijă de oamenii lui. Sistemul ăsta care pare că se sparge acum, dacă te uiți la televizor, va ieși mai puternic din meciul ăsta în care politicienii sprijiniți de servicii mai mult sau mai puțin n-au știut să-și țină gura și mai ales sacii de bani departe de ei.
Dar sistemul, țineți minte, e precum Jana. Nu moare. Sistemul se transformă. Și are grijă de oamenii lui.
Un exemplu. Ați auzit cu siguranță de Liviu Luca. Un nene fără dinți în gură care a reușit să fie șef peste sindicaliștii din Petrom și a făcut-o chiar bine, până să-l cunoască pe Sorin Ovidiu Vântu. Îl știți prea bine și pe ăsta, e probabil și acum printr-o piață, pe o ladă de bere întoarsă, încercând să-i convingă pe oameni că, dacă-i dau câte o sută de euro, le aduce el peste o săptămână câte o mie. Din încrucișarea celor două mari spirite au ieșit multe hoții. Petromservice este una dintre ele, unde Luca și-a luat vreo șase ani de odihnă, deși încă nu definitiv. Bine, asta nu e cea mai mare problemă a marelui lider sindical, pentru că dosarele vin peste el cum veneau acum câțiva ani cu sacoșa milioanele de euro la poarta domeniului său de lângă Ploiești. Luca mai e cunoscut pentru faptul că a contribuit la construirea acelui serviciu de informații paralel cu SRI-ul, care le-a adus până la urmă lui și lui Vântu atâtea probleme. Astfel, băieții care ieșeau la pensie din SRI erau imediat angajați la diverse firme controlate de cei doi moguli, oferindu-și vasta experiență pentru nobilul scop de a ciordi cât mai mulți bani.
Dar să știți că Luca a făcut și lucruri bune în viața lui, cum ar fi o fată. Care fată s-a măritat cu fiul unui alt băiat din sistem, Silviu Dumitrache. Silviu este fiul lui Gheorghe Dumitrache, condamnat la câțiva ani de pârnaie, alături de șefii SRI Prahova, în dosare care au zguduit la acea vreme sistemul. Ca un tată iubitor, nea Gică l-a băgat și pe fii-su în sistem. De fapt, pe amândoi, că are două bucăți. Unul a lucrat în SRI, de unde a plecat cu ceva scandal (e și asta o poveste frumoasă, dar nu ne mai complicăm azi), iar cel de-al doilea a făcut carieră la Doi și-un sfert. Spun carieră pentru că de curând niște băieți și-au luat țara înapoi, iar Silviu Dumitrache a ajuns ditamai șeful pe contrainformații, la DGIPI. Pe țară, da!
Acum, câteva întrebări. Are Silviu Dumitrache, din poziția deținută, puterea de a influența anchetele care-l vizează pe socru-su, pe Liviu Luca? Adică, știți cum e, la sfârșitul zilei te-ntreabă nevastă-ta, în pat, dacă ai făcut și tu ceva pentru tac-su. Ce-i spui? Interesul național mă împiedică să-l ajut pe tac-tu?
Și-apoi, atât de tare s-a evidențiat acest băiat în ultimii ani (nu există date publice că ar fi fost, ca ofițer de informații, vreo sculă), încât amănuntul că socru-su și tac-su sunt doi infractori a fost un amănunt nesemnificativ pentru DGIPI, în numirea lui? Dacă așa stau lucrurile, felicitările noastre.
454 de vizualizări
Tare articol!!! De ce va mira numirea lui Silvica ! Pai are baiatu´ scoalaaa! ! A avut de unde invata !!! meseria/meserii…Baiat cu experienta !
Iti dai seama cat de interesantă a fost întâlnirea din aceasta dimineața de la Paulesti unde Liviu Luca locuiește împreuna cu ginerele Silviu Dumitrache dintre DIICOT si DGPI ! Or fi baut si o cafea înainte ca Silvica sa se urce in masina de serviciu si sa plece sa conducă contraspionajul din MAI ?