Zilele astea plouă încontinuu, de nu mai știu ăștia ce culori să bage la codurile meteo. Dar dacă vă place, ca și mie, să vă plimbați prin parc după ploaie, poate ați remarcat mirosul ăla fain, de “după ploaie”. Și totuși, de unde vine și de ce nu miroase mereu așa?
În primul rînd – și cel mai ușor de detectat în oraș, după o furtună – este mirosul de “curat”. Nu, nu e din cauză că apa mai spală nițel orașul în locul REBU-lui. De fapt, este vorba de ozon, trei atomi de oxigen lipiți împreună de către fulgere. Altfel, în mod obișnuit, ozonul stă în straturile înalte ale atmosferei și ne apără de radiațiile UV nasoale de la Soare și nu numai. Aici, jos, e toxic, dar uneori este produs de către mașini (mirosul puțin înțepător din intersecții e de la ozon) sau, cum spuneam, de către fulgere. Miroase a “curat” pentru că, de fapt, seamănă la miros cu clorul. Și vă aduce aminte de culoarele liceului. Sau, cel puțin, mie de asta îmi aduce aminte.
Al doilea miros al ploii e, de fapt, al pămîntului. Mirosul ăla de cernoziom reavăn (ha, vă place asocierea? ați uitat de cernoziomul de la lecțiile de geografie!), de pămînt umed întors cu plugul. Relax! Așa miros, de fapt, niște bacterii din sol. Iar mirosul e cu atît mai intens cu cît a fost, înainte de ploaie, o secetă mai lungă. Pentru că, în perioadele de secetă, anumiți microbi produc spori. Cu cît a durat mai mult seceta, cu atît au fost generați mai mulți spori. Dar mirosul nu este al sporilor, ci al unei substanțe produse în timpul “fabricării” sporilor, substanță numită geosmină. Poate ați remarcat, totuși, că dacă vă aflați într-o pădure, după ploaie, parcă mirosul de pămînt ud e mai tare decît cel de “curat”. Logic, nu e prea curat în pădure, dar există destul de mult pămînt, nu? 🙂 Nu, de fapt nasul uman e mult mai sensibil la geosmină decît la ozon, și pe-acolo e pur și simplu mai mult pămînt decît în orașe.
Al treilea miros al ploii este al ierburilor. Care secretă diverse uleiuri, iar printre ele la loc de frunte se situează unul cu atrăgătorul nume 2-izopropil-3-metoxi-pirazină. Da, de-aia oamenii de știință i-au spus petrichor, de la petros – piatră, și ichor – sîngele auriu al zeilor. Pentru că e ca un ulei galben pe care cercetătorii l-au extras prima dată din argilă: plantele îl secretă în vreme de secetă, el se scurge în “pietre” și se evaporă din sol cînd plouă, împreună cu geosmina. Aparent, petrichor-ul încetinește creșterea plantelor și se crede că ele îl secretă pe secetă ca să nu-și împrăștie semințele în vremuri de restriște.
Nu, am verificat, se pronunță “petrichor”, deși am fost tentat să-l pronunț “petrișor”. Însă mai potrivit pentru inundații ar fi fost să se pronunțe “Cătălin Radu Tănase”, parcă el se lupta cu puhoaiele pe la TV.
Așa, deci mirosul ploii este, de fapt, al ozonului, al pămîntului și al ierburilor. Și e atît de plăcut încît pariez că există deja parfumuri “Après la pluie”. Dacă nu, ce mai stăm? Cum altfel să-i punem în contact pe orășeni cu natura?
