Dacă George Soros chiar a făcut ceva în România, atunci a făcut mult bine. Foarte mult bine. Ungur, evreu, mason, iluminat, membru de frunte al ocultei mondiale, păpușar, sforar din umbră sau cum naiba l-or mai fi numind unii, George Soros a rămas mereu un emigrant alungat din natala-i Europă de Est, care știe și pe pielea lui ce înseamnă lipsa unei societăți civile corect dezvoltate și active.
Naziste sau comuniste, dictaturile i-au dat-o lui Soros, iar atunci când a avut cu ce, a vrut să le-o dea și el înapoi. Să zacă, dacă se poate. Fundația lui pentru promovarea societății deschise n-a finanțat oameni, n-a plătit postaci, n-a investit în propagandă. A dat bani pentru proiecte și burse, a încercat să deschidă minți, să schimbe mentalități, să pună puțin umărul la împingerea Europei de Est mai aproape de Europa aia deschisă și luminoasă pe care nici măcar în poze n-o vedeam înainte de 1989.
Societatea civilă din România
s-a născut oricum greu și a fost fărâmițată de orgolii și idiosincrazii. Dar fără ajutorul unora ca Soros și al altor apostoli ai democrației de tip occidental, probabil că și astăzi am mai crede că singura formă de agregare a cetățeanului este statul.
Investițiile lui Soros în societatea civilă românească nu i-au adus acestuia profit. N-a condiționat sumele acordate de supușenie, jocuri de culise, lobby. Dar nu sunt românii singurii care au avut de câștigat din aceste investiții. Au câștigat în mod egal și partenerii noștri de discuție, care s-au trezit față-n față cu niște oameni care, de bine, de rău, înțelegeau acum cum stau lucrurile cu democrația, cu mecanismele acesteia. Și, să fim bine înțeleși: fundația lui Soros n-a investit niciodată de prea multe ori în același loc. Nu poți spune că vreun ONG românesc s-a dezvoltat exclusiv pe banii lui Soros sau în principal pe banii acestuia. FDSC, de exemplu, îți dădea undiță și încerca să te învețe să pescuiești, dar nu stătea lângă tine toată viața, ca să-ți bage pești în traistă.
Încet-încet, societatea civilă
din România a început să predice democrația. Dar nu s-a gândit de la bun început sau a uitat pe parcurs să o și aplice. Ani buni, când spuneai “societate civilă” trebuia să te referi doar la un grup minuscul de “aleși”, singurii deținători ai adevărului absolut, cei mai frumoși, mai deștepți și mai pricepuți dintre traci. Ei și numai ei, cei câțiva, chemații de nimeni și visații nicicui se credeau îndrituiți să dea ora exactă în civism, activism, democrație. La începutul anilor ’90, în secolul și mileniul trecute, GDS era superlativul în materie de societate civilă. Timid, la umbra stejarului înțelept s-au mai ridicat un SAR, o Pro-Democrația, un APADOR-CH și, de ce nu, un Freedom House. Nucleul dur al societății civile, farul călăuzitor al oengismului cu față umană, Alfa, Omega și toate literele grecești dintre astea două, ceva mai cunoscute.
De 27 de ani, dar de fix 27 de ani, aceiași și aceiași oameni, înlocuiți uneori de pupili docili, fac și dau ordine în lumea din ce în ce mai vastă și mai variată a societății civile. I-ați văzut în 2012 încercând să acapareze mișcările din Piața Universității. I-ați văzut insinuîndu-se la protestele anti-RMGC, deși domeniul lor de activitate declarat era altul. I-ați văzut la Cotroceni, după tragedia de la Colectiv.
Iar pe Cristina Guseth
ați văzut-o în toată splendida-i incompetență la audierile din comisia juridică a Parlamentului, încercând jalnic să obțină postul de ministru al Justiției.
Ei bine, aceștia sunt oamenii care, băgând piciorul în ușă, au negociat în numele celor care chiar aveau ceva de spus despre modificarea legilor electorale. Lor le datorăm modul în care s-a votat duminică, lor le datorăm multe dintre prostiile pe care, din lipsă de referințe, le punem aprioric în cârca politicienilor.
După 2014, după emoția furioasă
a celor două tururi aglomerate, s-a cerut imperios rezolvarea problemei votului din diaspora. Reprezentanții societății civile s-au dus cu pompă la Parlament, au discutat, au dezbătut, după care au tăcut. Da’ mâlc, nu așa. Au tăcut, deci legile erau OK. Chiar erau?
Nu. Legea votului prin corespondență e de o discriminare crasă. Doar cetățenii din afara țării pot vota prin corespondență, cei din țară nu. Cetățenii din afara țării sunt, așadar, mai cetățeni.
În continaure, cetățenii din diaspora nu au drept de vot la alegerile locale decât dacă se deplasează în localitatea în care au domiciliul în buletin. Deși cei mai mulți dintre ei plătesc în România doar taxele și impozitele locale, ei nu pot decide ce primar și ce consiliu să aibă grijă de comunitățile lor. Dar pot decide, votând pentru Parlament, cine și cum să cheltuiască banii Sănătății, chiar dacă nu plătesc asigurări de sănătate în România, de exemplu.
Pe de altă parte,
cetățenii români din străinătate nu sunt reprezentați corect în Parlament. Reprezentativitatea a fost stabilită în legea alegerii Camerei Deputaților și a Senatului după cum urmează: un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, iar un senator reprezintă 168.000 de locuitori. Conform acestei reglementări, românii din străinătate, despre care se spune că ar fi cam 4.000.000, ar trebui reprezentați de 24 de senatori și 55 de deputați. Ei sunt reprezentați în Parlament de 2 senatori și 4 deputați. Cât un județ cu 200.000 de locuitori.
Acestea sunt doar
câteva dintre hibele noilor legi electorale din perioada 2012-2016, legi adoptate cu complicitatea mută a societății civile. Desigur, vor spune că nu-i așa, că ei s-au luptat, au zis, da’ nu i-a băgat nimeni în seamă. Păi, cum să-i bage, când presupusele urlete erau strecurate insignifiant printre bale depuse ceremonios pe reverul noului Mesia? Nu, nu toată societatea civilă e vinovată, nu toată e așa, dar când în numele societății civile și al democrației vorbesc Alina Mungiu-Pippidi, Cristina Guseth și Andreea Pora…
Și știți de ce partidele născute din spuma societății civile dau, de cele mai multe ori, chix? Pentru că partidele clasice încă-încă s-au mai reformat în 27 de ani, au mai schimbat oameni, au mai renunțat la balast. Societatea civilă – sau, mai degrabă, ceea ce încearcă unii să spună că ar fi societate civilă – nu.
Din cauza votului uninominal, au trebuit sa fie fixate circumscriptiile. Nu s-a putut vota decit in judetul unde ai domiciliul, daca ai fost in alt judet nu ai putut vota pe nici un fel de liste suplimentare. Daca erai diasporean puteai vota oriunde in marea circumscriptie externa!
Revenirea la votul pe lista e necesara pentru ca altfel inechitatile nu se mai pot repara! Trebuie lasata partidelor selectia! Cu varianta listei inclusiv independentii ar putea intra in parlament!
Corect și bine spus.
la cum sunt partidele acum, nu par ca isi doresc o reformare. de aceea tot penali, tot hoti vor propune pe liste, deci NU trebuie lasata selectia in seama partidelor.
Era un articol pe digi, cum ca il alte tari poti seta o ordine pe buletinul de vot, ca la Eurovision, deci daca partidul propune un nume nedorit de oameni (il propune doar ca sa se aleaga cu imunitate), oamenii pot sa-l scoata – din pacate, ma tem ca oamenii nu au atata spirit civic.
Vrei sā ne convingi cā exista cineva, pe lumea asta, sā bage bani intr-o idee, fārā scop? Nu tine!
Degeaba sunt 4.000.000 de romani in strainatate daca voteaza 100.000
Cum sa faci 24 senatori si 55 deputati sa reprezinte 100.000 votanti ?
Asta nu ar fi aberant ?
Reprezentarea în parlament nu se calculează în funcție de numărul votanților, ci în funcție de numărul persoanelor de toate vârstele (deci și cei care încă nu au 18 ani) trăitori într-o anumită zonă.
Am citit cu plăcere articolele d-nei Alina Mungiu în Dilema şi 22 încă din anii ’90.
În ultimul timp însă , discursul domniei sale mi se pare dezarticulat , vindicativ şi autocentrat . De nerecunoscut şi nefrecventabil .
Daca tot ati vorbit de societatea civila care s-a dus la Cotroceni dupa demonstratiile legate de Colectiv sa cerseasca functii, ma uitam la tv si nu imi venea sa cred. Parca se auzea cum le ghioraie stomacul de foame. Se invarteau in jurul lui Klaus ca parcagii jegosi din centrul Bucurestiului…Da-mi si mie…Da-mi si mie…Oribil. Cum a acceptat Johannis pe care il consideram un om civilizat sa intre in jocul acesta murdar, nu am sa inteleg niciodata.