Pentru drumeția de azi, un echipaj de intervenție rapidă format din doi cațavenci s-a deplasat în viteză pe traseul Voinești – Lereşti – Barajul Rîuşoru – Cabana Voina, apoi a urcat ceva mai lent, cu avariile aprinse, pînă la refugiul Iezer.
Adresa: Într-o căldare glaciară de sub creastă, lîngă lacul Iezer. Altitudine 2.135 m.
Căi de acces: De la cabana Voina, prin Valea Jepilor (marcaj punct albastru, 4-5 ore, interzis iarna).
Dotări: Refugiul e o construcție din piatră cu uși metalice – două încăperi (cea din stînga, aia cu lacăt pe ușă, e a salvamontiștilor din Cîmpulung) despărțite de un hol cu o masă care poate fi folosit fie ca bucătărie, fie ca sufragerie. Dotările sînt minimale: sobă ușor dărîmată, priciuri din platbandă sudată, saltele de burete, sfoară de pus haine la uscat.
Prețuri: Cînd am ajuns noi (cca 6.30 p.m.), nu era nimeni la recepție, așa că am driblat formalitățile de cazare și am scăpat netaxați.
Ambianță: După ce am mîncat ceva subțire, ne-am băgat în sac, pe priciurile de la etaj. Pe la 11, ni s-au alăturat alți cinci clienți, care au bengănit vreo oră cu frontalele aprinse pînă s-au așezat liniștiți, la locurile lor. A doua zi dimineață, am plecat mai departe, urcînd în creastă pe la Crucea Ateneului, în timp ce colegii de cameră încă mai dormeau. Cu excepția lui Sașa, un neamț din Düsseldorf, foarte bun vorbitor de română (a fost student la Cluj), plecat nepregătit de munte, în sandale, spre Făgăraș, pe care l-am ajutat la încărcat/descărcat chestii (telefonul, cu un încărcător solar / o hartă a zonei, de pe carpati.org). Sper că s-a descurcat și a ajuns cu bine, pînă s-a întunecat, la cabana Urlea; noi, pe la 5 după-amiază, eram deja la cabana Cuca și desfăceam prima bere.
