După ce PV Hostel failed to deliver the basic services of any accommodation (asta e cu dedicație specială pentru managerul hostelului, în implauzibila eventualitate că va nimeri să citească acest review fără Google Translate), adică a reușit să rateze cu brio cam toate cerințele minimale ale unei cazări decente (duș cu apă – preferabil – caldă, conexiune funcțională la Net și liniște, noaptea, ca să te poți odihni după explorările pietonale ale zilei – altfel, cu ce-ar fi diferită, comparativ cu o bancă din parc? A, da, salteaua!), mi-am strîns lucrurile în rucsac și le-am dezarhivat din nou vreun kilometru și ceva mai încolo, la Hostel Malti.
Locul: Care e tot în St. Julian’s, nu foarte departe de semnul ăla din beton cu LOVE întors pe dos, în oglindă (ceva operă de artă urbană malteză, doar pentru cunoscători), de pe marginea golfulețului Balluta: urci vreo cinci-șase sute de metri o stradă în pantă și-ai ajuns. Într-un loc cu o personalitate aparte – cum se spune elegant, cînd nu vrei să-l jignești pe proprietarul unei case care confundă kitsch-ul cu vintage-ul și „înghesuit„-ul cu „intim„-ul.
Dotările: Îngrămădit, ăsta e cuvîntul care descrie perfect interiorul lui Hostel Malti. Spații atît de mici, ca pentru chinezi subnutriți, or mai exista doar prin metropolele asiatice în care numărul locuitorilor îl depășește pe cel al metrilor pătrați construiți; și pe casa scării, și în camere, și la toalete, și în dușurile cît cabina telefonică în care, ca să încapi prin ușă – de fapt, prin deschizătura dintre pereți –, trebuie să intri într-o dungă. Deși se știe că pentru senzația de spațiu se montează oglinzi, ideea de a mai ameliora efectul deciziilor proaste ale arhitectului i-a venit autorului unor lucrări artistice populare (ca să nu zic de-a dreptul naive, cum sînt cunoscute, la noi, ilustrațiile țărănești) foarte colorate: prima noapte am dormit-o în dormitorul mixt umplut pînă la refuz cu paturi, șapte bunk-uri printre care trebuie să te strecori cu o agilitate de gimnast, decorat cu o placă de surf pictată vesel agățată de tavan și desenat, peste varul ușor sărit de pe tencuială, cu frunze de palmier, colibri și papagali.
Oamenii: Nici o aluzie la cuplul de italieni găsiți în cameră care tot sporăvoiau între ei indignați, plîngîndu-se că nu sînt singurii locatari, de parcă, deși plătiseră doar…
Prețurile: …vreo 12 euro de fiecare pe noapte,…
Alți oameni: …se așteptau ca de banii ăștia să primească un apartament înstelat de hotel. A doua zi, Harvey, recepționerul columbian cu nume de iluzionist, m-a mutat într-un parter de bunk din dormitorul Sun, cu o capacitate maximă de șase paturi suprapuse (pentru că oricum n-ar avea loc mai multe), unde locuiau deja niște puștoaice din Brazilia care se pregăteau să iasă în oraș pentru o seară de karaoke. În portugheză, probabil, pentru că engleză știau doar cît să spună No english, sorry. Singurii oameni cu care m-am conversat au fost Sam, neo-zeelandezul rezident momentan la Londra, întîlnit pe terasa de pe acoperiș, și francezul înalt din bucătărie care mînca paste și la micul dejun și la cină, în timp ce căuta de muncă pe-aici. Fără rezultat, deocamdată. Poate și pentru că, în loc să se ducă la interviuri, stătea toată ziua pe net în sufrageria-recepție.
Ambianța: Așadar, din cauza spațiului limitat, atmosfera de la Hostel Malti e foarte intimă peste tot, inclusiv în cameră; noroc cu draperiile fiecărui pat care-ți permit retragerea în cochilia personală. Pentru claustrofobii care s-au cazat din greșeală aici, singura soluție ar fi să urce treptele pînă pe terasa de pe acoperiș de care–am pomenit deja, unde se deschid larg orizonturile spre o panoramă completă a orașului. Și unde există și niște șezlonguri, un balansoar și cîteva saltele pe un soi de dulapuri joase, pe care cred că se doarme mult mai confortabil și mai aerisit decît în cameră.
1 comentariu