SRI păstrează grosul. Spionii armatei rămîn la furtișaguri

Serviciul secret al Armatei a vrut să se înfrupte și el din bunăstarea celorlalte Servicii. Adică să-și poată face și el firme, să aibă și el buget propriu, să poată face și el filaje, interceptări și percheziții, să poată și el angaja și recruta civili. De ce numai SRI, SIE și SPP să aibă prim-adjuncți, acoperiți în politică și acces la îmbogățire rapidă? De ce numai celelalte Servicii să poată asculta telefoane și să învîrtă banii cu lopata fără să pățească nimic? Ce, DGIA e mai prost?

Păi, l-a băgat cineva la pușcărie pe adjunctul șefului SRI cînd colecta sute de mii de euro prin declarațiile martorilor? Nici vorbă. În schimb, pe adjunctul șefului DGIA care și-a făcut vilă la Corbeanca cu bani din fondul operativ l-au băgat. L-a demis cineva pe șeful SRI pentru patronajul mafiei din vremea lui Băsescu? Nu. L-a numit ambasador în America. În schimb, pe șeful DGIA care i-a cumpărat costum de schi lui Iohannis din banii spionajului militar l-au trecut în rezervă. Și n-avea decît o biată vilă în Bragadiru.

E o disproporție enervantă între SRI și DGIA și, de aceea, militarii l-au împins pe ministrul Tîlvăr să înainteze un proiect de lege în favoarea lor, ca să echilibreze situația. Venise, cum s-ar zice, vremea dreptății, a libertății și fraternității, iar securiștii din armată se cereau egalii securiștilor civili.

Doar că SRI n-a simțit deloc nevoia unei fraternizări cu apeviștii. Dacă proiectul ar fi ajuns lege, monopolul din interceptări și din economie, controlul asupra Justiției și licitațiilor s-ar fi diluat. SRI avea deja doi competitori mai mici pe segmentele astea – SIE și SPP –, nu mai avea ce să caute un al treilea.

Așa că s-a pus mîna pe telefon, pe dosar, pe pisică și inițiatorii proiectului de lege l-au retras imediat. Lupta pentru independența DGIA a luat sfîrșit. Visul de putere și de bogăție s-a destrămat. Speranțele s-au întors în cazarmă cu coada între picioare, să spioneze bocancii, rastelul și, din cînd în cînd, să aranjeze o licitație măruntă, de cîteva zeci de milioane, pentru șefii de la Statul Major. Căci, în mijlocul atîtor amenințări de securitate, cu un război la granițe și unul în Orientul Mijlociu, o armată abandonată de soldați și fără arme are nevoie, se știe, de anvelope pentru camioane care nu există și muniție expirată pentru tunuri care nu trag.

Prin această mișcare de forță, SRI a transmis un mesaj la urma urmei decent: nu rîvni la prostia altuia, rămîi pe sectorul tău de mediocritate! Iar oamenii politici prin care s-a împlinit această cerere de standard românesc au dovedit încă o dată că fac parte din generația slugilor emerite, voluntare și umbrite de epoleți.