Prima ediție a acestei cărți a apărut în urmă cu 14 ani. Cea de acum, revăzută și adăugită, aduce informațiile pînă în 2018, încît în destule privințe adăugirile o transformă într-o nouă carte. Moștenitorii Securității e scrisă cu o scrupulozitate documentară în care se cunoaște că Marius Oprea, fost jurnalist de investigație, a devenit istoric, dar are și vivacitatea articolelor lui din presă la care se adaugă un talent de narator de mîna întîi. Pentru cei care au citit și romanele lui Marius Oprea: autorul nu amestecă aici stilul prozei sale de ficțiune cu cel al investigației cu valoare istorică. Se simte, însă, în portretele pe care le face „personajelor” sale și în construcția fiecărui capitol al cărții, că Oprea-istoricul colaborează cu Oprea-romancierul.
Ce s-a întîmplat cu securiștii după dispariția formală a Securității, cînd cu Revoluția din 1989? Asta e marea întrebare a cărții. Dar și cine a preluat treburile Securității într-o țară care ajunsese în ultimii ani ai ceaușismului să fie controlată și în mare măsură stăpînită de „băieții cu ochi albaștri”? Și, deloc în ultimul rînd, cum s-a perpetuat spiritul securistic în politica de după 1989 și în nou apărutele instituții SRI și SIE? În anii ’90, fostul disident Mihai Botez, devenit ambasadorul României la Washington, spunea în public, la sediul revistei 22, că securiștii se apucaseră de afaceri, la fel ca omologii lor din Polonia, fiindcă din ceva-ceva trebuia să trăiască și ei. Or securiștii fuseseră cooptați, care pe șest, care la vedere, în SRI și în SIE, și făceau unii dintre ei trafic cu informații secrete, asta cînd nu furnizau subiecte și dosare publicației lui C.V. Tudor, România Mare. Asta după ce, în primele zile al Revoluției, mulți dintre ei s-au dat la fund, de frică să nu fie linșați de populația răzvrătită. Lucru care s-a mai întîmplat – cazuri rare! –, dar în zilele Revoluției securiștii care au fost omorîți au căzut victimele unor răzbunări din partea celor pe care-i urmăriseră și care ajunseseră la putere, ca generalul Militaru.
Aparent cel puțin, atotputernica Securitate l-a trădat pe Ceaușescu încă din ziua cînd „cîrmaciul” și-a luat zborul cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central. Ciudat însă a fost că Securitatea s-a destrămat în acele zile, deși era cît se putea de bine organizată și avea la dispoziție și trupe care erau bine antrenate. Spre deosebire de soldații armatei, mai deprinși cu muncile cîmpului decît cu instrucția militară. S-a întîmplat asta din cauză că securiștii de la vîrf au înțeles că Ceaușescu pierduse partida și l-au lăsat să se prăbușească sau din pricină că ei înșiși începuseră să creadă că le-ar putea fi mai bine fără Ceaușescu? Multora le-a fost și le e mai bine, fie ca angajați ai statului, fie ca oameni de afaceri. Și-au trimis copiii la burse sau la studii în Occident. Și-au schimbat imaginea publică: din securiști au ajuns mari întreprinzători ori au devenit consilieri guvernamentali, au pătruns în Parlament, fie ca membri, fie ca adjuncți ai parlamentarilor. Pe unii dintre ei i-a angajat, la Gelsor, Sorin Ovidiu Vântu, sperînd că vor obține informații despre afacerile concurenței care să-l avantajeze. Alții, ca Dan Voiculescu, profesorul, și-au făcut o rețea politică și mediatică. Și, nu în ultimul rînd, fostul președinte Traian Băsescu s-a folosit de serviciile lor, în calitate de cel mai informat om din țară. Sau ca ins șantajabil de foștii securiști de pe urma relațiilor pe care fostul căpitan de navă și fostul om de la Anvers le avusese cu Securitatea?
Ceea ce-i face însă și azi periculoși pe foștii securiști, remarcă Marius Oprea, e că sînt în stare să-și vîndă țara, pe care pretindeau că o apără, chiar dacă au ajuns în SRI și SIE, cu condiția să mai agonisească ceva, pentru o bătrînețe la adăpost de grijile zilnice și pentru a-și putea stipendia urmașii ca viitori oameni de afaceri sau ca, mai ales, generația a doua de stăpîni ai țării.
Marius Oprea, Moștenitorii Securității, Editura Polirom, 2018.
Doar atat: La vremuri noi, tot noi! si Copiii sefilor nostri vor fi sefii copiilor nostri! Doua adevaruri definitive la noi.