Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Stăpînul autoproclamat al textualismului

Zoom Stăpînul autoproclamat al textualismului

Un inchizitor al textualismului era Gheorghe Iova. La cenaclul „Junimea” el tăia și spînzura. Sau cel puțin așa își închipuia. Cum eu nu profesam textualismul, mi se rupea de părerile lui.

Iova însă voia să mă convingă de o chestie care ținea de metafizica „atitudinii textuante”. Anume că eu, ca și musiu Jourdain al lui Molière, eram ceva ce nu știam că aș fi.

Iova era un tip inteligent și cu păreri mușcătoare despre literatură. În plus, avea o părere extraordinar de bună despre sine și despre ceea ce făcea el teoretic. Și ca să-ți ia piuitul îți spunea despre cîte o chestie teoretică în discuție că el scrisese din 1970 și un pic despre trebușoara aceea. Și se cita.

Mircea Nedelciu nu se contrazicea cu el pe atunci, adică prin 1985, dar nu-l mai lua în serios. Gheorghe Crăciun însă, cu răbdarea lui pedagogică, asculta în continuare predicile textualiste ale lui Iova. Crăciun era și el un apostol al textualismului, dar nu-și îngăduia să facă prozeliți cu de-a sila sau pe-aproape. În afară de chestiile filosofice ale lui Iova, cum că, de pildă, textul se autogenerează și că autorul n-ar face altceva decît să-l pună pe hîrtie ca „scriptor” sau că pentru a scrie proză n-ar fi nevoie decît de aplicație, nu și de talent, prietenul nostru pe mulți i-a ajutat să înțeleagă chestiile sensibile despre așa-numitele voci care apar într-o proză. În privința asta, Iova era doxat și-i lămurea pe prozatorii mai naivi cum e cu vocile astea, care trebuie ținute sub control de autorul textului. Într-o zi, însă, cînd Iova încerca să mă dăscălească despre textualizare, cred că tocmai ce rămăsesem șomer, i-am replicat cu o măgărie. “Iova, tu ești în stare să scrii o povestire, cap-coadă?” Căci textele lui din care ne mai citea la Cenaclul “Junimea” mi se păreau cam oropsite epic. La care el mi-a spus că n-am înțeles nimic și s-a ridicat de la masă – eram la cantina-restaurant a Uniunii Scriitorilor.

Ne-am revăzut după cîteva zile, Iova își găsise muniția teoretică, cu care voia să mă facă praf. Nu știu cum s-a întîmplat, dar atunci eu m-am ridicat de la masă și l-am lăsat să vorbească singur. Căci i se mai întîmpla și asta. După 1990 i-au apărut cîteva cărți, una din categoria Texte Iova. N-a făcut prea mari valuri cu ele. Dar textualistul inchizitorial pe care-l știam aștepta cronici despre cărțile lui, cu aceleași speranțe ca autorii ceilalți. Cîțiva ani după aceea ne-am certat, mai exact cînd Iova, la o comemorare literară a lui Gheorghe Crăciun la Muzeul Literaturii din București, la vechiul sediu, l-a făcut pe Crăciun un autor care a trăit de pe urma lui. Atunci mi-a sărit țandăra și i-am spus lui Gigi Iova că își permite mai multe decît îl duc brăcinarii. N-am apucat să mă împac cu el, deși aș fi vrut, căci Iova trăia într-o lume a lui, peste care se credea stăpîn, uimit că ceilalți nu pricep atîta lucru.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale