Stăpînul like-ului

Am avut un colaborator harnic. Un critic literar în vogă, cu blog și “trendsetteri”, un lup tînăr, doritor de sînge proaspăt. Dar pînă să clipești, na, s-a schimbat Andromaca. Iacă, nu mai este vaca. După trei ani de scris energic și fără umor, tînărul Daniel Cristea-Enache s-a hotărît să părăsească corabia Cațavencilor, că nu mai cadra cu imaginea lui de purtător de imagine al USR. Așadar, odată cu plecarea-i intempestivă, junele Coriolan Drăg… a descoperit că a lucrat alături de oameni odioși, slugi ale lui Vântu. Așa că a trecut la treabă. După ce a învățat de la alții că nu e bine să-ți dai like la propriile postări, a tras concluzia că toți ceilalți care dau like trebuie mătrășiți. Așa a zburat Cosmin Ciotloș de la România literară. Ba să mă scuzați, n-a zburat, ci s-a făcut dreptate. Într-un articol mai vechi, pe cînd era revoltat nevoie mare împotriva lui Nicolae Manolescu, pe care îl apără azi mai dihai ca o morsă gestantă, D.C.-E. scria așa: “Intenționați să-l mențineți în prim-plan pe Cosmin Ciotloș, încă nematurizat ca autor”. Slavă Domnului, nematurizatul domn Ciotloș a sărit din schemă după ce i-a dat un like lui Mircea Cărtărescu. N-a trecut mult timp și am intrat și eu în morișca critică. La mine era mai greu cu like-urile, așa că imaginea vie a USR s-a proptit în plata cotizației mele către USR. M-am trezit sub cel mai stupid foc de artilerie inventat de cel mai stupid soldat Svejk, deși, contabilitatea mi-e martor, am plătit. Dar de ce nu am plătit mai mult? Și a ținut-o gaia-mațu pînă s-a plictisit publicul. A apelat la Vântu pe peretele domniei-sale, fără să știe că nu eram acționar. Fabulos succes! Numărul de like-uri strîns pînă la scrierea acestui articol: 5, iar comentarii, tot 5, toate ale autorului. Nu-i bai. În sfîrșit, i-a sărit muștarul văzînd că poetul Robert Șerban (dracu’ te-a pus, Roberte?!) a dat, și el, like la o postare a subsemnatului. Degrabă vărsătoriu de sînge nevinovat, D.C.-E. îl șterge pe Robert din lista de prieteni. Și îl afurisește, în stilu-i inimitabil. Dar pîn-aici i-a fost voinicului, pentru că, scormonind în lada de zestre a trecutului, Robert și amicii au dat de o comoară, exemplificatoare pentru purtătorul de cuvînt al USR. Citez: „Spre deosebire de marii noștri critici, fostul enfant terrible Nicolae Manolescu îmbătrînește cu tot mai puțină înțelepciune. ș…ț a ajuns în ultimii douăzeci de ani să alerge dizgrațios după tot felul de funcții, combinații, onoruri și sinecure (sic!). Cu un real talent în a se mula pe cele mai diferite contexte, afirmînd azi ce nega ieri, N. Manolescu i-a făcut pe alții părtași la aventura lui politică, în spiritul unei «independențe» ce a falimentat o idee și a ruinat un proiect civic. Inteligent și mobil, dar fără profunzime și fără viziune, Nicolae Manolescu își oferă expertiza și management-ul oricui este dispus să-l pună în fruntea unei mese și în capul unui prezidiu”.

Ehei, ce deliciu să pupi unde ai scuipat pînă mai ieri! Artă, domnule! Artă și precizie!