Am avut un colaborator harnic. Un critic literar în vogă, cu blog și “trendsetteri”, un lup tînăr, doritor de sînge proaspăt. Dar pînă să clipești, na, s-a schimbat Andromaca. Iacă, nu mai este vaca. După trei ani de scris energic și fără umor, tînărul Daniel Cristea-Enache s-a hotărît să părăsească corabia Cațavencilor, că nu mai cadra cu imaginea lui de purtător de imagine al USR. Așadar, odată cu plecarea-i intempestivă, junele Coriolan Drăg… a descoperit că a lucrat alături de oameni odioși, slugi ale lui Vântu. Așa că a trecut la treabă. După ce a învățat de la alții că nu e bine să-ți dai like la propriile postări, a tras concluzia că toți ceilalți care dau like trebuie mătrășiți. Așa a zburat Cosmin Ciotloș de la România literară. Ba să mă scuzați, n-a zburat, ci s-a făcut dreptate. Într-un articol mai vechi, pe cînd era revoltat nevoie mare împotriva lui Nicolae Manolescu, pe care îl apără azi mai dihai ca o morsă gestantă, D.C.-E. scria așa: “Intenționați să-l mențineți în prim-plan pe Cosmin Ciotloș, încă nematurizat ca autor”. Slavă Domnului, nematurizatul domn Ciotloș a sărit din schemă după ce i-a dat un like lui Mircea Cărtărescu. N-a trecut mult timp și am intrat și eu în morișca critică. La mine era mai greu cu like-urile, așa că imaginea vie a USR s-a proptit în plata cotizației mele către USR. M-am trezit sub cel mai stupid foc de artilerie inventat de cel mai stupid soldat Svejk, deși, contabilitatea mi-e martor, am plătit. Dar de ce nu am plătit mai mult? Și a ținut-o gaia-mațu pînă s-a plictisit publicul. A apelat la Vântu pe peretele domniei-sale, fără să știe că nu eram acționar. Fabulos succes! Numărul de like-uri strîns pînă la scrierea acestui articol: 5, iar comentarii, tot 5, toate ale autorului. Nu-i bai. În sfîrșit, i-a sărit muștarul văzînd că poetul Robert Șerban (dracu’ te-a pus, Roberte?!) a dat, și el, like la o postare a subsemnatului. Degrabă vărsătoriu de sînge nevinovat, D.C.-E. îl șterge pe Robert din lista de prieteni. Și îl afurisește, în stilu-i inimitabil. Dar pîn-aici i-a fost voinicului, pentru că, scormonind în lada de zestre a trecutului, Robert și amicii au dat de o comoară, exemplificatoare pentru purtătorul de cuvînt al USR. Citez: „Spre deosebire de marii noștri critici, fostul enfant terrible Nicolae Manolescu îmbătrînește cu tot mai puțină înțelepciune. ș…ț a ajuns în ultimii douăzeci de ani să alerge dizgrațios după tot felul de funcții, combinații, onoruri și sinecure (sic!). Cu un real talent în a se mula pe cele mai diferite contexte, afirmînd azi ce nega ieri, N. Manolescu i-a făcut pe alții părtași la aventura lui politică, în spiritul unei «independențe» ce a falimentat o idee și a ruinat un proiect civic. Inteligent și mobil, dar fără profunzime și fără viziune, Nicolae Manolescu își oferă expertiza și management-ul oricui este dispus să-l pună în fruntea unei mese și în capul unui prezidiu”.
Ehei, ce deliciu să pupi unde ai scuipat pînă mai ieri! Artă, domnule! Artă și precizie!
109 vizualizări







Cînd nu există oameni de elită, rămîi doar cu oamenii elitei, capabili să se muleze pe toate contextele lipsite de verticală. Faptul că domnul Enache a rezistat totuşi trei ani în redacţia Caţavencilor rămîne o performanţă, chiar şi în condiţiile în care omul avea o misiune.
DCE se vaita pe pagina lui de FB ca primul citat nu e al lui..cica ar apartine lui „Pachi” :). Dar al doilea citat, stimate dle Cristea-Enache, al cui e? de ce nu spuneti nimic pe pagina dumneavoastra despre acest citat?? liniste si pace….
pentru cei interesati ca sa vada ca Florin Iaru nu bate campii
http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=4898
Ehei, de luni , 21 Martie a. c., tov Cr. E., împreună cu Marele Șef, N. M. , de trib vor coborî la prima stație, pentru a lua un alt autobuz ! Călătorie plăcută tovarăși, uita- v-am numele !
N. Manolescu, prefăcutul cumsecade, superinteligentul de serviciu, de catifea(imitatie grosolană) personaj, care graseiaza cu fervoarea lingăilor, un angoasat plin de ifose, sfarseste la fel e urat și nedemn ca Nicolae Ceausescu. In fata justitiei si pe propria sa mana, incorect după unii pentru care asculta un singur canal de stiri, urland ca este de partea scriitorilor, exact cum dictatorul era de partea poporului, ales legal ( de ai lui ) . Cel mai tare critic din comunism ( pentru ca cel mai bun e greu de spuscare a fost , ar insemna sa fim putin idiotei, meserie frecventată din lipsa resurselor ! )
O sa fie zarva mare, de dimineata până seara, oameni buni. De retinut, sevrajul va dura pana la sfarsitul zilelor impricinatului. El ca el, insa dulăii vor intra in demență clinică , fac deja vocalize de luni de zile si se declara asa de importanti incat o ambulanta Smurd ar fi necesara prin zona . Destalinizarea e un proces inacceptabil pentru conducerea de până duminică a Uniunii Scriitorilor din Romania !
Ole Ole ! Manolescu nu mai e !
MANOLESCU PENTRU NOI
ESTE CEAUSESCU DOI !