Ceva vechi (cea mai de succes franciză SF a tuturor timpurilor), ceva nou (IMAX și efecte 3D), ceva împrumutat (Benedict Cumberbatch, interpretul noului Sherlock Holmes) și ceva albastru (o poveste încîlcită cu multe răsturnări de situație). Asta e formula pe care baștanii de la Hollywood au mizat atunci cînd au dat undă verde noului Star Trek: În întuneric. Întîmplător, e o superstiție destul de des întîlnită și pe la nunți, semn că oamenii sînt pregătiți pentru o căsnicie de lungă durată cu publicul amator de USS Enterprise, teleportări, warp 4, torpile fotonice și fazere.
În primul rînd, ca să clarificăm lucrurile, În întuneric nu e singur și de capul lui, ci o urmare a Star Trek-ului din 2009, care la rîndul lui se dorea un prequel al vechiului Star Trek. Dar nu vechiul Star Trek nou, ăla cu Picard, Data și Worf, ci vechiul Star Trek vechi, ăla cu Kirk, Spock și Scotty. Da, știu, acum totul e mult mai clar. Și ca să vă lămuresc definitiv, J.J. Abrams, regizorul ultimelor două filme Star Trek, o să regizeze și următoarele filme Star Wars, deci ghiveciul ar trebui să fie complet, mai ales dacă Forța nu e suficient de puternică în voi.
Sigur, să faci un Star Trek nou e destul de sigur din punct de vedere financiar: e imposibil să nu adune bani căcălău. Totuși, ca să-i impresionezi pe puriști, pe băieții și fetele cu urechi ascuțite de plastic, care umblă îmbrăcați în izmene pe stradă, au văzut fiecare episod de sute de mii de ori și își freacă între ei undele tractoare, e nevoie de ceva special, mai ales cînd te mănîncă în fund să-i scoți de la naftalină tocmai pe “Dumnezeul Trekist” și pe prietenul lui tuns aiurea, adică pe Căpitanul Kirk și pe Spock. Mi-e greu să zic dacă misiunea a fost îndeplinită și dacă ultrașii au fost mulțumiți de vibrația transmisă de film, pentru că mă număr printre oamenii aceia plictisitori care se feresc de romulani doar în autobuz. Privit de pe teren neutru, în schimb, Star Trek: În întuneric e un film de acțiune decent, cu o distribuție solidă și un scenariu bunicel.
Povestea e una clasică, însă are mai multe răsturnări, capcane și puncte culminante decît un drum pînă la toaletă, noaptea, cu ochii închiși. Lumea așa cum o știm, dacă am trăi în secolul 23, e amenințată de un terorist dement și singurii care pot salva ziua sînt bravii ofițeri de pe USS Enterprise. Din păcate, pînă să poată salva chiar și o ceapă degerată, bravii ofițeri trebuie să-și rezolve propriile probleme: Kirk trebuie să nu-și mai asume riscuri inutile, Spock trebuie să fie mai uman, iar locotenentul Uhura (Zoe Saldana) trebuie să înceteze să mai poarte atîtea haine. Apoi sînt problemele Federației, care – culmea – nu e condusă de Mircea Sandu, și problemele cu klingonienii, care mereu au fost niște rahați cu ochi.
Dacă Chris Pine (Kirk), Zachary Quinto (Spock), Simon Pegg (Scotty) și John Cho (Sulu) pot fi considerați deja de-ai casei, fiind la al doilea film din serie, nou venitul Benedict Cumberbatch (Khan) face un rol negativ excelent, variațiile față de arogantul, nesuferitul și psihoticul Sherlock Holmes fiind destul de mici.
Nici de data asta scenariștii americanii nu s-au lăsat și și-au înghesuit mesajele propagandistice legate de terorism, sacrificiu, arme de distrugere în masă, eliberarea raselor inferioare și altele, dar măcar au avut decența să le ascundă sub preșul poveștii și ne-au satisfăcut, în sfîrșit, nevoia comică de a vedea un vulcanian scufundat în lava unui vulcan.
O surpriză plăcută e și 3D-ul, care nu e acolo doar ca să dea bine pe afiș, ca în majoritatea filmelor, ci se întrepătrunde fericit cu acțiunea, amplificînd dramatismul scenelor. Așadar, în primele cinci minute de film, cînd o suliță băștinașă o să iasă din ecran și o să se înfigă în cocalarul enervant de lîngă dumneavoastră, nu vă panicați. Totul face parte din scenariu.
