Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sus, la lojele din Ghencea, cîntă cucuveaua, ofițerii, cu arbitrii, și-au găsit o Steaua!

Zoom Sus, la lojele din Ghencea, cîntă cucuveaua, ofițerii, cu arbitrii, și-au găsit o Steaua!

Adevăratele cadre militare și-au însușit o lecție, din vechime: există înfrîngeri glorioase (ce vor păstra, și peste veacuri, un model de eroism), la fel cum există și aparente victorii (ce nu vor duce prea departe, fiind de-a dreptul rușinoase). Echipa de fotbal a clubului CSA Steaua, adică „Steaua Armatei“, a obținut o astfel de victorie, rușinoasă, în meciul-baraj de promovare spre Liga 2. Ce-o fi fost, dacă o fi fost, în mintea (dacă o fi fost) și sufletul arbitrului ăluia? Nu-i menționăm numele, e secret militar… Eduard Ioniță. Ca microbiști neutri, sincer, chiar n-avem nici o treabă cu disputa juridică legată de moștenirea unui club de fotbal militar, înființat de pe tancurile sovietice. În schimb, ca patrioți ai fotbalului românesc, chiar ne-am pus o întrebare serioasă: băi, pe bune, asta-i Steaua, asta-i „adevărata Steaua“, cea care promovează acum, ajutată de arbitri, în divizia secundă? Greu moment, grea întrebare. Ne-a fost și nouă rușine de rușinea unor d’alde Iovan sau Bumbescu, doi colonei rămași în tranșeele unui proiect militarist. Pune-te și tu în ghetele lor! Nu-i deloc simplu. Unii dintre cei care au cîștigat Cupa Campionilor, acum 35 de ani, în finala cu FC Barcelona, azi trebuie să afirme răspicat: am cîștigat pe bune primul meci de baraj cu Mostiștea Ulmu! E ironic, într-un fel. Pentru steliști, coincidență, a înscris un anume Adrian Ilie. În schimb, arbitrajul catastrofal depășește performanțele fluierașilor din Europa de Aur. Un penalty inventat și un cartonaș roșu pentru ăla de la Mostiștea Ulmu – totul pentru Steaua! Dacă era un meci cu Dinamo, U. Craiova sau Poli Timișoara sau Rapid, hai, mai înțelegeam… Da’ chiar așa? Unde-i Steaua, „adevărata Steaua“? A ajuns să cîștige, doar cu ajutorul arbitrului, în fața cinstitei echipe Mostiștea Ulmu. Nu-ți mai zic că stelistul care a simulat faultul în careu e un diletant, un tiriplici – marele fotbalist Marius Lăcătuș știa să simuleze de o sută de ori mai bine. Pacionel îl cheamă pe noul nostru stelist. Pe scurt, vai de Steaua Armatei! Ne uitarăm la trupeți și, nostalgic, chiar ne întristarăm un pic. Apropo de ce ziceam la început: Steaua era bătută măr într-o finală de Cupa Campionilor cu cel mai mare AC Milan, iar acum Steaua mulțumește arbitrului care a ajutat-o să tranșeze meciul cu Mostiștea Ulmu. E o părere strict subiectivă, tot ce se poate: Steaua ’89 era o echipă un pic mai bunicică, parcă, decît Steaua 2021. Altfel, ca oameni civilizați (trecuți, adică, în civilie), stăm cuminți pe banca noastră de rezerviști. Și tare curioși sîntem: ce se va întîmpla de acum încolo, domnule colonel, cu „Steaua adevărată“, cu „Steaua Armatei“? Avem provocări în Marea Neagră și pe frontiera nord-estică. Vom gestiona  și retragerea noastră din Afganistan, din cel mai lung război în care a fost implicată România modernă. Aveți acum o misiune și mai grea de îndeplinit. Zău, chiar nu ne pasă cînd cad la datorie niște simulanți, în careu, sprijiniți de arbitru. Păstrați-vă vigilența, mereu la datorie, mereu cîștigători: de la finala cu FC Barcelona la semifinala cu Mostiștea Ulmu! Hai CSA Steaua! Hai România!




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada țăranilor fictivi

    22 iunie 2021

    Astăzi orașul vaccinează satul, o, Doamne, ce frumos poate să sune: cei goi să exerseze dezbrăcatul, cei morți să exerseze-o-ngropăciune ! I-ați vaccinat și-n nouă sute șapte, vîrîndu-le pe gît pămîntul […]

  • Armata morților se pune în mișcare

    22 iunie 2021

    Morții dispăruți în lunile pandemiei au început să reapară. Acum au acte în regulă, identitate și adresă. Au redevenit cetățeni ai României, cu drepturi și libertăți, și își trăiesc somnul […]

  • Campania de explicații merge ca unsă

    22 iunie 2021

    Armata română, care coordonează campania de vaccinare prin viitorul general Valeriu Gheorghiță, are explicații. Mai ales pentru faptul că de luni, deja, scade constant numărul persoanelor care se vaccinează zilnic. […]

  • Un omagiu tardiv

    15 iunie 2021

    Acum vreo șapte ani, prin mica publicitate a unui ziar, am făcut, la preț de nimic, o achiziție  de zile mari. Am intrat în posesia nu a unui Ferrari de epocă, […]

  • Subiecte la examenul de incapacitate

    15 iunie 2021

    Liceele bune, atîtea cîte au mai rămas, sînt distruse sistematic prin falsificarea examenului de capacitate. Faptele se petrec în gimnaziu, prin complicitatea părinți-copii-profesori și prin dezastruoasa formulă a examenului unic […]