Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Susțineți clasa de jos a clasamentului

Zoom Susțineți clasa de jos a clasamentului

Clasa de mijloc & Sistemul – ce subiect ofertant! În țărișoara noastră din Occidentul Îndepărtat, asta chiar e o temă. Prilejuiește nesfîrșite discuții, pe buza dintre mit și realitate. Dincolo de multele locuri comune, realitatea este că la noi, în România, așa-numita clasă de mijloc rămîne subțirică. Iar așa-numitul Sistem se mulțumește s-o mențină tot așa, mereu în incertitudine, ca să nu apară cumva probleme, să nu fie tulburată stabilitatea. Am putea ieși din această paradigmă vicioasă, măcar în cazul nostru, la fotbalul de (n-am ce zice…) Superligă?

Fraților, avem o veste bună și o alta mai puțin bună. Vestea bună ar fi că, cum-necum, s-a înfiripat o clasă de mijlocul clasamentului. Vestea mai puțin bună este că sistemul competițional nu-i permite să se exprime adecvat. De ce să zicem ceva? Păi, uite, doar pen’ că, înaintea ultimei etape din sezonul regulat/regular, vreo cinci echipe (Farul, U. Cluj, Sepsi, UTA, Hermannstadt) se luptau, teoretic, pentru două locuri cu acces la play-off. De ce să ajungă trei din cinci (ca la tenis) în play-out? De ce să nu lași toate echipele astea să se bată parte-n parte, ori între ele, ori cu barosanii care visează la titlu sau la un loc de participare în Conference League? De ce să refuzi șansa unor grupări precum Petrolul sau Oțelul să-și arate mușchiuleții postindustriali, ca să-i încurce pe granzii de azi? De ce să nu-l lași pe Mititelu să se dea mare, că FCU Craiova a lui ar fi bătut (mai poți să știi) toate echipele din BigFour? Iată, pomenirăm numele a opt echipe, o jumătate de Superligă. În sezonul ăsta, toate au jucat acceptabil, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu suișuri și coborîșuri. Atunci, lasă-le, dom’le, să joace în aceeași competiție, de la un cap la altul! Poate că, prin absurd, cîștigă titlul. Poate că, tot prin absurd, retrogradează. Încă o dată, segregarea asta, cu play-off / play-out, nu încurajează dezvoltarea clasei mijlocii. În play-off, măcar o echipă va savura doar bucuria că a reușit să ajungă pînă acolo. În play-out, mai multe își vor consolida doar pozițiile neretrogradabile, fără prea mult efort sau entuziasm.

„Give peace a chance!“– bine cînta nea John Lennon. El – cu muzica, noi – cu fotbalul. La fotbal, corect e să spui „Dați războiului o șansă!“. Adicătelea, ca cum ar veni (exemplu ipotetic, legat de orașul Beatleșilor), permite-le amărăștenilor de la Everton să ne încurce mărețul nostru FC Liverpool, în marșul către un nou titlu. În mod (a)normal, Everton ar trebui să stea în play-out, la locul lor, iar FC Liverpool să fie, desigur, pe primul loc în play-off. Doar că, în Premier League, nu-i chiar așa… Nu-i așa nici în Spania, Italia, Germania sau Franța, adică în cele mai tari campionate ale Europei. Să fie acolo, la ei! Noi, aici, în Superliga din Carpați, vrem să ne păstrăm identitatea, adică inventivitatea. Inventăm permanent tot felul de sisteme, nu contează dacă și funcționează.

Atunci cînd Liga lu’ Gino (ce-o mai face nea Gino? Sperăm că-i bine…) a inventat sistemul play-off /play-out, s-a tot vîndut textul: vor fi mai multe meciuri Steaua-Dinamo! Prin urmare, pentru a spori și mai mult spectacolul din Superligă, propunem: să joace FCSB/Steaua din play-off cu Dinamo din play-out, într-o dublă rundă decisivă. Cine cîștigă – ia titlul, cine pierde – retrogradează!!! La fel și Craiova din play-off ar putea să se bată cu Craiova din play-out, iar perdanta să fie desemnată drept „Campioana unei mai mici iubiri“. Păi, nu? Păi, da! Indiferent de aspirațiile clasei de mijlocul clasamentului, show-ul trebuie să continue. Hai România!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
  • Peisaj cu tractor românesc trăgînd cu lanțul de Coloana Infinitului

    23 aprilie 2024

    Scuip sînge ca Bălcescu și nu sînt în Sicilia, să-mi scurm în cimitirul săracilor culcuș. Goniți-mă cu pietre să întregesc familia celor cu țara-n traistă, de sila voastră duși. Cînd […]

  • Nebunii care se visează președinți

    22 aprilie 2024

    Gafa cu desemnarea lui Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei va avea consecințe la celelalte alegeri. Împreună și separat, PSD și PNL vor pierde voturi, vor fi obligate să-și schimbe tactici, oameni […]

  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

bijuterii argint