Şut şi Ţară! Un TAS mic pentru omenire, un TAS mare pentru omul de fotbal

Fraţilor românilor, la luptă! Ajunserăm iar la mîna străinilor. S-au zbătut comitete şi comiţii, zi de vară, pînă mai către seară. În prima juma’ de oră au lăsat Timişoara în Liga 1. După care, în următoarele două jumătăţi, au retrogradat-o. Corect, aşa le trebuie. Iar UTA e-n delir!!!

Ca nişte Mitici superficiali (aşa cum ne consideră suporterii de pe Bega şi Someş, de pe Mu­răş şi pe Tîrnave, măi-măăi…), co­notaţiile regionale ne par, mai degrabă, caduce. Căci, la urma urmei, ce-i actuala FC (sau Poli?) Timişoara? Un fel de Fulgerul Bragadiru. Nu aici e cioaca.

Cu retrogradările astea pe ba­ză de acordare a licenţei, moşule, e o chestie care bagă-n ceaţă istoria contemporană a fotbalului românesc. Bistriţa, cum se ştie, a fost clubul-fanion al o­dioa­sei Cooperative din anii ’90 şi o grupare decentă în ultimul cincinal. Timişoara, pe partea ailaltă, era un simbol al nesupunerii fotbalist-civile înainte de ’89 şi a încăput pe mîinile unui îmbogăţit de tranziţie, un controversat (ca să nu zicem că dubios) om de afaceri. Cică s-ar retrage, dar nu înainte de încă un apel la TAS.

Păi, fir-ar să fie mă-sa şi TASu’! Tribunalul de Arbitraj Sportiv ajunse să ne fie mamă şi tată. La fel cum România se bazează pe recomandările de la UE şi FMI, de la Bruxelles şi Washington, na de vezi, aşteptăm cu gura căscată deciziile de la Lausanne. Singuri, nu ne descurcăm. Prea sîntem toţi oameni de fotbal, am investit în fenomen. Ne dăm coate-n ficaţi, ne controlăm la glezne şi, cu nenorociţii ăştia de arbitrii români, ne vom judeca la Haga, în Olanda, vicecampioana mondială.

Doar asta mai lipseşte: să se mute toată Liga 1 la TAS, la Lausanne, la Elveţia – o ţară prea mică pentru un buboi atît de mare.