Sensul vieții l-am descoperit păcălindu-te pe tine
Există momente în viață când, pur și simplu, nu mai poți vorbi. Nu din cauze precise, nu din motive fiziologice, nu trece cu pastile de gât și nu se vindecă apelând la medicul de familie. Pur și simplu, ești mut și ușor disperat, încercâdn să bâigui ceva ce ar trebui să sune interesant. Dar nu, cum spuneam, nu poți. Stai pe scaun, imobilizat, cu privirea țintă la scenă, incapabil să-ți acoperi ochii și urechile, sursa nevinovată a acestei încremeniri nefirești. […]