Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Țara lui I.

Zoom Țara lui I.

De cînd și-or fi tot zis arghezian românii din California „Vreau să te pipăi și să urlu: «Este!»“,  Arghezi – despre Dumnezeu, californienii noștri – despre Iohannis, dar mai ales despre doamna Carmen, cum grațios s-a exprimat unul dintre frații Muraru, ambasadorul! Liberal ridicat dintre transformatoarele vopsite ale lui Relu Fenechiu, Muraru din America ilustrează cu sclipici cît de adevărată e vorba aia că mai bine cu un deștept la pagubă decît cu un prost la San Francisco. Vrînd să-i facă o temenea Primei Doamne, omul lui Iohannis i-a arătat dosul Primului Domn, punînd pe seama americanilor.ro ceva ce pe înțelesul tuturor ar suna cam așa: „Gicu, voiam io să te văd pe tine, da’ mai ales pe nevastă-ta!“. Însă cum KWI n-avea paltonul cu el, ca mai demult pe un aeroport, n-avem de unde ști dacă s-a prins de mîrlănia diplomatică a Morarului. Altfel, primul turist al țării a văzut și Golden Gate pe bani publici, acum, cu un război în coastă, după ce a căscat gura la Piramide de pe vîrful pandemiei.

Poate însă că I. a dat o raită la Frisco cu gînd să se răcorească de vorbele lui Gabriel Liiceanu, zise de editor la o întîlnire cu cititorii, în Centrul Vechi. Că adică Alesul i-a aburit „ordinar“ pe jurnaliștii care l-au întrebat dacă a ajuns programul „România educată“ pînă la genunchiul broaștei. Asta bașca sofismele cu care a încercat să-i îmbrobodească. Și tot despre programul cu care KWI a ajuns președinte a mai grăit Liiceanu: „Această cacealma numită «România educată» n-a reușit să ridice cu nici măcar un centimetru educația, un program care a virat, cum a spus cineva, de la toleranță 0 față de plagiat la reacție 0 față de plagiat“. Ceea ce,  într-un stil mai puțin chisnovat, va să spuie următoarele: cînd se lupta din vorbe cu Victor Ponta pentru terenul de tenis de la Cotroceni, KWI s-a dedat la catilinare precum: „Oriunde în lume cineva care este prins, cineva dintre politicieni, este prins că a copiat și numai trei rînduri și a plagiat este obligat prin clasa politică să se retragă din politică. La noi, unul dintre aceștia dorește să fie președintele României!“. Altul, în schimb, care a fost prins cu doctoratul în falș de proprietate, a ajuns premier în România educată, fără ca lui I. să i se aplece.

Totuși – Amicus Cato, orișicît –, cînd Gabriel Liiceanu l-a probozit pe I. n-a emis nici măcar o șoaptă despre vremurile, nu demult apuse, cînd România a fost condusă în două mandate de un fost turnător la Securitate care-i spunea ministresei Învățămîntului că școala românească produce filosofi care nu-și găsesc de lucru, cînd țării îi crapă buza după tinichigii, geamgii și după ospătari.




2 comentarii

  1. #1

    … si iata cum un articol fara Putin reuseste sa ajunga la inimile noastre. In sfirsit! Sincere felicitari…

  2. #2

    dl. Liicheanu a avut mare dreptate sa taca atunci cand vorbea marinarul. Tara avea nevoie de ospatari ca sa ii toarene lui bese cucuta, de thinichigii care sa ii sigileze sicriul, si de geamgii ca sa ii faca mausoleul din termopan. Bravo Maiastre , ai tacut la timpul potrivit! Totusi era mai de bonton sa nu il pupi s-in kr.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
bijuterii argint