Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tăriceanu aruncă bomba: Protestul de la Senat a fost orchestrat din umbră de popor

Zoom Tăriceanu aruncă bomba: Protestul de la Senat a fost orchestrat din umbră de popor

Noi informații ies la iveală despre protestul organizat joi în fața Senatului. Se pare că bucureștenii care au venit în număr mare să ceară egalitate în fața legii n-au apărut acolo din proprie inițiativă. În spatele lor s-ar afla chiar poporul, care i-a îndemnat să iasă în stradă prin mesaje politice bine ticluite. Dovezi tot mai clare arată că manifestanții nu s-au dus să protesteze de capul lor, ci au fost practic manevrați ca niște marionete de către păpușarul din umbră al acestui protest: poporul român.

Călin Popescu Tăriceanu, cel care a venit cu probe clare în sprijinul ipotezei, spune că nu-i normal ca poporul să se amestece în politică. ”Asta e treaba partidelor. Dacă s-au ocupat partidele de politică în ultimii 26 de ani, de ce vii tu să te bagi peste ele? Ce, noi venim peste tine la birou, să-ți spunem cum să-ți petreci timpul la corporație? Românii să nu uite că noi îi plătim pe ei, nu ei pe noi. Noi le dăm lor salariile, nu invers. Mă refer aici, desigur, la bugetari.”

Tăriceanu a mai spus că, după ce ALDE va ajunge la putere, poporul va da socoteală pentru ce face acum. ”Românii să nu uite că i-am filmat și că știm unde stau. Nu e posibil să tolerăm debandada asta. Nu mi se pare corect să fii un politician onest, cu frica legii nescrise după care au funcționat partidele în ultimii 26 de ani, și să te trezești că niște oameni din popor se organizează pe Facebook ca să-ți dea peste nas. Cu ce-am greșit? Ce am făcut noi și n-au făcut și alte oligarhii comuniste din țările fără tradiție democratică ale spațiului ex-sovietic?”



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia