Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tarom, ai milă de om!

Zoom Tarom, ai milă de om!

Pe 13 iulie, adică luni, aproape de prînz (după ora noastră), primesc un mesaj pe WhatsApp din Aeroportul Charles de Gaulle (codul IATA CDG), că s-a anulat zborul TAROM spre București. Mătușa din Paris, pe care o așteptam, seara, la Iași, se trezise la cinci să ajungă la timp. Cică „a intrat o pasăre într-un motor”, atît i s-a spus. Care pasăre, care motor? „Il faut attendre, madame!”. Pe la 14.00 (ora noastră) primesc alt mesaj, că se face biletul pentru ziua următoare. Marți, adică. Mai tîrziu, mătușa s-a întors acasă, la Paris. O zi pierdută, un somn pierdut, bani pierduți pe taxiuri, că în Franța este caniculă, mai ceva ca pe la noi, erau 40 de grade. Seara, doamna primește mesaj: primul zbor de marți va fi RO0382, iar al doilea, de la București la Iași, RO0707, care ajunge la 19.30. Noapte fără somn, cu artificii și pocnitori în apropiere, pe Champ de Mars, lîngă turn, pe motiv de 14 Iulie, Ziua Franței. Altă trezire la cinci, alt drum cu taxiul pînă la aeroport. Din fericire, păsările au stat cuminți, n-au mai intrat în motoare și avionul a decolat. Cu întîrziere – care nici n-a mai contat, bine că a ajuns întreg la București. Un nou mesaj: „Am aterizat! Zborul spre Iași la 18.20. Sînt în sala de așteptare. Îmbarcarea în 30 de minute.” Minunat! Mulțumim, Taromule!

La 17.43 mai primesc un mesaj: „Nu știu cînd voi ajunge la Iași: zborul prevăzut pentru 18.20 va pleca de aici la ora 20! Cred că voi ajunge pe la 21 și ceva”. Seara, la opt fără zece, alt mesaj: „Acum avionul e prevăzut la 20.35.” Pe la nouă văd și eu pe flightradar24.com cum au decolat: pesemne că, în sfîrșit, o fi scos careva păsărica din motor. La 22.18, totul era în regulă: de-abia ieșiți din Aeroportul Iași, sunam la taxiuri, că nici mașini nu mai erau. Era, în schimb, cea mai groaznică ploaie de anul ăsta, începută cu zece minute mai devreme. Măcar ploaia n-a fost din cauza TAROM: dacă ar mai fi întîrziat avionul încă două-trei ore, am fi scăpat cu toții uscați. Minunat! Mulțumim! MM!

Cu doi ani în urmă, Compania TAROM anunța anularea a zece curse din 8 iulie, din cauza indisponibilității temporare a membrilor echipajelor de zbor; fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat inapt de zbor.

Se cunoaște de multă vreme că, de și mai multă vreme, TAROM a intrat în vrie și vine în bot, mai ales prin grija partidelor, care și-au vîrît pilele lor inapte în consiliul de administrație ca pe niște ditamai struții în motoarele de Boeing (detalii aici: https://www.catavencii.ro/de-ce-nu-se-poate-conta-pe-tarom-atunci-cind-chiar-e-nevoie/), dar niște fonduri pentru meșterit cîteva sperietori de păsări tot s-ar putea găsi, să nu mai întîrzie zborurile din cauza lor. Dacă vînd un avion-două, chiar pentru dezmembrări, ies bani și pentru cumpărat clești speciali, de scos zburătoarele din motoare (și pentru cărbuni de grătar, că ar fi păcat să se arunce). Clești speciali, de scos incompetenții din consiliile de administrație, nu cred că există în comerț.

1.467 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

5 comentarii

  1. #1

    Biata mătușa! Bine ca a ajuns nevătămata și nu i s-a rătăcit bagajul. Vedem întotdeauna zecimea plină a paharului.

  2. #3

    Nu numai din consiliul de administratie ar trebui scosi incompetentii! Sunt pititi prin multe locuri.

  3. #4

    Mai există Tarom?

  4. #5

    Bai prostule, jegos împuțit, spagar nenorocit care ia mita de la animawings și wizz Air, știi tu ce înseamnă sa ai în mana viata a zeci de oameni? Rahat cu ochi care faci umbra pământului, stai cu curu pe un scaun și scrii mizerii, muritor de foame. Mizeriile de oameni ca tine au distrus tara asta. Romanii sunt o nație de oameni de cea mai joasa speta. Nație de jeguri ordinare, pline de răutate. Ne mâncăm între noi de vii. Și mai sunteți și aroganți nu doar prosti și răi.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Coperta Catavencii – 9 septembrie
erbasu
Imapp
verlinne
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia