Există taximetriști guralivi, există taximetriști născuți gata să se laude, există adevărații Demostene ai trăncănelii autoapreciative. Dar, deasupra lor, pe un tron dintr-un scaun demontat de Mercedes, sigur stă taximetristul pe care l-am întîlnit sîmbătă.
Deviind puțin de la teoria lui Darwin și bazele cunoscute ale naturii, sînt gata să pariez că omul apăruse asemeni Atenei mitice. Doar că nu ieșise victorios din capul despicat al lui Zeus, ci din ceafa unui boss de boss răpus de o criză de barosăneală.
A debutat subtil, ca un om care-și știe valoarea. Eu l-am salutat, el era ocupat să vorbească la telefon. Pentru că „frățiuer” de la celalalt capăt al conexiunii trebuia să afle că vorbește cu un baștan care face mii de euro în fiecare week-end, că vin străinii și are el oamenii lui, și face combinații și, uite, numai sîmbăta asta a făcut cinșpe mii, să-nnebunească el și toată familia lui dacă minte.
Știu că pare ciudat, dar eu l-am crezut. Eram mai ocupat să mă mir că telefonul lipit cu scoci la care vorbea funcționa decent, că mașina se obstina să meargă în ciuda aerului suav de rablă și că, în general, era la muncă dis-de-dimineață după un asemenea profit. În final, nu mi-am mai putut stăpîni mirarea și am întrebat de ce pierde vremea cu taximetria dacă face atîția bani.
– Fac, boss, da’ tu știi cît sparg pe zi cu jocurile de noroc și cu bagaboantele? Femeile de calitate e scumpe, nu știi tu. Să ai tu măcar atîția bani cîți am aruncat eu duminică, numai la păcănele…
Asta a fost. De-atunci sînt ferm convins că taxiurile sînt conduse numai de baștani sub acoperire. Tipul care m-a dus sîmbătă în centru nu semăna din întîmplare cu Bill Gates, iar băiatul care se chinuia să scoată clientul beat din taxi în Centrul Vechi sigur se numea Rockefeller. În ceea ce-l privește pe Rothschild, pun pariu că e țepar la Gara de Nord.
Mai taie din ele da-le dracu’!