Ce frumoase, ce instructiv-educative sînt călătoriile cu trenul în țara noastră! Am fost acum cîțiva ani pe ruta Paris-Marsilia cu TGV-ul, trenul francez de mare viteză. O porcărie! Te uiți pe geam și nu vezi nimic. Totul fuge din fața ochilor cu iuțeala fulgerului și, ca să observi ceva, trebuie să privești la peste doi kilometri. Pe cînd la noi, trenul merge molcom prin peisaje odihnitoare, mai ales dacă o iei spre nord: în jurul tuturor localităților mai răsărite – o puzderie de vile și vilișoare, unele terminate, altele așteptînd DNA-ul. Pe tronsonul Mediaș-Teiuș, zeci de muncitori bronzați care lucrează la consolidarea terasamentului sînt în pauza de masă – probabil lucrează noaptea –, iar pe tronsonul Miercurea Ciuc – Gheorgheni, în așezări aflate la poalele unor dealuri pleșuve, vajnicii noștri conaționali maghiari stau pe bănci în fața porților și silabisesc Codul Silvic.
Dar toaletele! De cum intri, te întîmpină o plăcuță cu rugămintea imperativă (doar una din marile realizări ale fostului ministru al Transporturilor, Trăienel al meu): ”După folosire, vă rugăm să lăsați toaleta așa cum ați găsit-o!”. Așa am și făcut, pentru că n-am putut-o desfunda. Aceeași plăcuță și aceeași situație și-n celelalte toalete din celelalte vagoane, așa încît noi, persoanele de gen feminin, sîntem silite să stăm chircite pînă la stația de destinație.
Totuși, pentru noi, pe tronsonul Salva-Vișeu, mai există o șansă: trenul se tîrîie atît de încet, încît poți coborî din el, îți poți face nevoile într-un peisaj mirific și te poți urca în el la curba următoare. Totul e să nu-l scapi în tunel, că apoi te poți trezi înconjurată de niște forestieri stătuți de la SC Holzindustrie SRL.
(va urma)
