Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ted și Barney

Zoom Ted și Barney

How I met your Mother, difuzat de vplay.ro de lunea pînă duminica la orice oră vrei să dai click, este un sitcom pe care l-ați mai văzut. Doar că se numea Friends și era mult mai bun. Ted, un arhitect care la fel de bine s-ar fi putut numi Ross, le povestește copiilor săi, peste vreo douăzeci de ani, despre perioada în care a cunoscut-o pe mama lor. În acest moment serialul e la sezonul 8, dar din mama copiilor n-am văzut pînă acum decît o gleznă, prin sezonul 6, și jumătate de spate la începutul sezonului 8. Se poate ca, la un moment dat, o tipă într-o pelerină de ploaie, pe un peron de la metrou, să fi fost tot ea, dar nu garantez.

Deci: New York, cinci prieteni, un bar, glume. Fiind sitcom, tot ce contează sînt glumele, poantele, chestiile alea pe care a doua zi le începi la serviciu cu "Frate, dar cum a fost aia cu…".

În How I met your Mother trăiești mereu cu senzația că vei rîde în secunda următoare. Însă asta nu se întîmplă decît atunci cînd Barney, personajul ultramisogin care s-a culcat cu jumătate din femeile New York-ului (pe femeile din cealaltă jumătate nu le-a pus să-i privească tavanul doar pentru că sînt grase sau au ajuns la venerabila vîrstă de treizeci de ani), intră în acțiune. Barney Stinson e personajul proaspăt al serialului care, alături de Robin, o canadiancă super-bună, țin acest sitcom de la un capăt la altul.

Altfel, personajul Marshall e de-a dreptul antipatic, neplăcut infantil, chiar scîrbos pe alocuri. Împreună cu soția sa, Lilly, creează un cuplu anost, o umplutură care, ca orice umplutură consumată în cantități mari, îți face greață.

La fel ca spartul semințelor, odată ce te-ai apucat să te uiți la el, te uiți pînă la capăt, moment în care îți zici că ai fi putut să-ți ocupi timpul mai cu folos.

Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
bijuterii argint