Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Tehnocrația nu știe carte

Zoom Tehnocrația nu știe carte

„Înainte de toate, vreau să văd de la Liviu Dragnea declaraţiile pe propria răspundere ale conducerii PSD care să spună că nu au colaborat cu Securitatea niciodată şi n-au colaborat cu servicii de informaţii din ţară şi din străinătate. Asta am făcut noi la PLUS, toţi cei din conducere, în frunte cu mine, asta trebuie să o facă şi ei.” Aceste vorbe înțelepte și revoluționare au fost rostite duminică, 10 martie, de către președintele +PLUS, la Buzău. La Buzău nu se afla, probabil, nici un ziarist, locul fiind împînzit de purtători de reportofon și atît. Căci, în general, dacă ar fi fost măcar vreun ziarist, acesta ar fi întrebat: „Domnule Cioloș, dar chiar nu cunoașteți legea?“.

Pentru că legea (în cazul de față, Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente) spune foarte clar, la articolul 53: „(1) În vederea înregistrării candidaturilor, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinînd minorităţilor naţionale depune la biroul electoral de circumscripţie 4 dosare, cuprinzînd următoarele: […] e) două exemplare originale şi două copii ale declaraţiilor candidaţilor născuţi înainte de 1 ianuarie 1976 de apartenenţă sau neapartenenţă la Securitate ca poliţie politică, ce se vor redacta conform modelului prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cu modificările ulterioare“.

Așadar, toți membrii PSD, ALDE, USR, PMP și UDMR care au candidat la parlamentarele din 2016 și sînt născuți înainte de 1976 au semnat o astfel de declarație pe proprie răspundere prin care afirmă că au colaborat sau nu cu Securitatea. La fel au făcut și cei care au candidat la alegerile locale din 2016 și la europarlamentarele din 2014 sau la prezidențialele din 2014. Ceea ce cere domnul Cioloș există, deja, de ani buni. Adevărul, însă, e că nu trebuie să știi legile țării pe care vrei s-o conduci. Cunoașterea lor ar fi un obstacol insurmontabil atunci cînd vrei să lași demagogia să-ți ia mințile.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    A zis ca vrea sa le vada … nu ca nu ar exista. Nu prea inteleg scopul articolului.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

Iubitori de arta