Într-o dimineață, în timp ce-și citea corespondența, din mapa premierului Dacian Cioloș a căzut un plic sigilat, purtînd însemnele unuia dintre serviciile mai discrete ale comunității de informații din România. Speriat, pentru că, de obicei, rapoartele îi parvin deschise și subliniate, premierul și-a chemat consilierii: “Nu vă supărați, da’ ce-i asta?”. Că să vedeți, să nu vă supărați, dar s-ar putea să fie propunerea pe care o facem noi, Guvernul, pentru Consiliul de Administrație al TVR. “Ei, nu, serios?”, ar fi întrebat prim-tehnocratul. “Serios-serios!”, au răspuns consilierii. Așa că plicul a rămas nedeschis până în ultima clipă, când, cu surprindere în glas, premierul a dat citire propunerii, descoperind că George Orbean nu venea la pachet și cu o propunere pentru supleant. Dar era deja târziu, nu te apuci să deranjezi serviciul la ora aia ca să ceri și supleant… Așa că propunerea s-a dus direct în Parlament, cu indicația clară că omul nominalizat de către Guvern trebuie să ajungă neapărat PDG. Ce-l recomandă pe el în luptă? Păi, faptul că nu-l cunoaște mai nimeni, facultatea făcută pe repede înainte, ca să poată ocupa funcții publice, și lipsa de performanță. Căci în cariera sa de făcător și conducător de televiziuni, Orbean a bifat doar instituții media care au fugit de profit ca de dracu’: Național TV a fraților Micula, Neptun TV a contribuabililor din Constanța (via Sorin Strutinski, Radu Mazăre & Nicușor Constantinescu), Jurnal TV din Moldova, finanțată cu banii dispăruți din băncile moldovenești, și Digi 24, singura televiziune care a ales să fugă de break-even propunîndu-și să nu facă nici audiență. Cu un asemenea CV, George Orbean părea omul perfect pentru a se ocupa de destinele televiziunii publice, mai ales că venea cu o propunere foarte serioasă pentru economii: acoperiții din TVR să nu mai ia leafă dublă, și de la televiziunea de stat, și de la unitate, în același timp. Nu, nu urma să taie leafa de la TVR și să ușureze cu o zecime bugetul de salarii al instituției, dar trebuie să înțelegem și serviciile, că au nevoie de toți banii pentru lupta antitero.
Pînă la urmă, mult anunțata descălecare a lui Rareș Bogdan la România liberă nu s-a mai produs, din motive destul de evidente. În primul rînd, Dichisitul mai are un patron în pușcărie, pe Maricel Păcuraru, și și-ar fi dat seama că i-ar fi foarte greu să meargă cu pachete și la Maricel, și la Adamescu, asta răpindu-i din timpul în care nu se pregătește pentru emisiunea de la TV și din cel în care nu se pregătește deloc pentru emisiunea de la radio. În al doilea rînd, exista riscul ca lui Dan Adamescu să-i vină ideea de a-l lăsa pe Rareș Bogdan drept gaj în contul unei părticele din cele 40 de milioane de lei pe care procurorii i le-au fixat drept cauțiune. Ar fi fost 40 de milioane fără doi bani, dar, orișicîtuși… Așa se face că România liberă este condusă astăzi de Răzvan Chiruță, redactor-șef, și de Sabina Fati, redactor-șef adjunct. Cum îl plătește Dan Adamescu pe domnul Chiruță nu știm, dar Sabina Fati, dat fiind că acum cinci ani licita peste un milion de euro în nume propriu pentru a cumpăra o marcă media, sigur nu cere salariu, mulțumindu-se cu gloria.
